Transmitem speranţă eficient


AcasăŞtiriProfeţiiForumDevoţional ZilnicResurseMediaContact

Vine recesiunea

octombrie 23rd, 2008 • scris de Cotlet Cristian • citit de 157 ori

Bursele din intreaga lume au inregistrat noi scaderi, pe fondul ingrijorarilor generate de o posibila recesiune globala. Declinul inregistrat survine in timp ce Casa Alba a anuntat ca va gazdui un summit despre modalitati de combatere a crizei financiare globale la care vor participa lideri internationali, transmite BBC.

Bursa din Tokyo – principala piata financiara asiatica – a inregistrat o scadere de 5,52%, atingand cel mai mic nivel din ultimii cinci ani, potrivit agentiei France Presse. Si bursa din Hong Kong a scazut cu 4,83%, indicele Hang Seng a pierdut 688,65 puncte, ajungand la nivelul de 13.577,95 puncte.

Scaderi de 9% si pe bursa din Seul. Indicele KOSPI a scazut 102,12 puncte si a atins nivelul de 1.032,47 puncte. Bursa din Singapore a inregistrat, de asemenea, pierderi. Indicele Straits Times a cedat 75,07 puncte, ajungand la 1.746,06 puncte, relateaza France Presse.

Dow Jones a scazut peste 500 de puncte

Bursa de pe Wall Street a inchis in scadere miercuri, pe seama temerilor investitorilor ca economia globala se indreapta spre recesiune dar si dupa ce unele companii au anuntat rezultate dezamagitoare, informeaza FoxNews.

Dow Jones Industrial a scazut cu 514.45 puncte, sau 5.69%, pentru a ajunge la 8519.21 de puncte. Indicele S&P 500 s-a depreciat cu 58.26 puncte, pana la 896.78 de puncte, in timp ce Nasdaq Composite a pierdut 80.93 de puncte, terminand ziua la 1615.75 de puncte.

Actiunile tuturor celor 30 de companii ce formeza indicele DJ au inchis pe rosu, cele mai mari scaderi fiind inregistrate de producatorul de aluminiu Alcoa (-13.41%) si de Boeing. Verizon (-8.06%) si Hewlett-Packard (-7.41%) au inregistrat si ele scaderi importante.

scris în Ştiri 0 comentarii »

Suferinta ta îi ajută pe altii

octombrie 22nd, 2008 • scris de Cotlet Cristian • citit de 132 ori

„Împarte-ti pâinea cu cel flămând si adu în casa ta pe nenorocitii fără adăpost; dacă vezi pe un om gol, acoperă-l, si nu întoarce spatele semenului tău.” (Is. 58,7)

 

Unul dintre principalele obstacole de care se lovesc cei bolnavi pe drumul spre vindecare este îndreptarea atentiei asupra propriei persoane. Multi cred că ceilalti ar trebui să le acorde sprijin, când, de fapt, lucrul de care au nevoie este să nu mai privească la ei însisi, ci să se intereseze de altii si să le poarte de grijă… Când ne rugăm pentru aceste persoane, trebuie să le încurajăm să le ofere ajutor celor care sunt într-o situatie mai gravă…

 

Capitolul 58 din Isaia constituie o retetă pentru bolile trupesti si sufletesti. Dacă ne dorim să fim sănătosi si să fim fericiti cu adevărat, trebuie să respectăm principiile date aici. Faptele bune reprezintă o dublă binecuvân-tare – atât pentru cel care le face, cât si pentru cel care beneficiază de ele. Convingerea că ai făcut un bine este unul dintre cele mai eficiente medicamente pentru trup si minte. Când mintea este eliberată si umplută cu bucuria unei datorii bine împlinite si cu satisfactia ajutorului oferit, întreaga fiintă este inundată cu o nouă viată înăltătoare.

 

Sfătuiti-i pe cei infirmi să nu mai caute necontenit compasiunea altora, ci să o manifeste ei fată de altii. Asază povara slăbiciunii tale, tristetea si durerea ta la picioarele Mântuitorului nostru milos. Primeste dragostea Sa în inima ta si oferă-le si altora din ea. Nu uita că toti trec prin încercări grele, prin ispite greu de rezistat si că poti să faci ceva pentru a usura aceste poveri. Exprimă-ti recunostinta pentru binecuvântările primite; manifestă aprecierea fată de darurile primite. Umple-ti inima cu făgăduintele pretioase ale lui Dumnezeu, ca să rostesti cuvinte de mângâiere si întărire pentru altii. Acestea te vor înconjura cu o atmosferă ce te va sustine si încuraja. Fie ca tinta ta să fie binecuvântarea celor din jur si vei găsi întotdeauna moduri în care să te faci util, atât pentru cei din familia ta, cât si pentru ceilalti!

 

Dacă se vor uita pe ei însisi, căutând să se intereseze de altii; dacă vor împlini porunca Domnului de a sluji celor ce se află în mai mare nevoie decât ei, cei bolnavi îsi vor da seama de adevărul făgăduintei: „Atunci lumina ta va răsări ca zorile si vindecarea ta va încolti repede; neprihănirea ta îti va merge înainte si slava Domnului te va însoti.” (Isaia 58,8)

Cea mai grava recesiune economica se indreapta spre SUA

octombrie 22nd, 2008 • scris de Cotlet Cristian • citit de 155 ori

Economia SUA ar putea intra in cea mai puternica recesiune economica din ultimii 26 de ani, sunt de parere specialistii. Cu toate acestea, oficialii Federal Reserve spera ca planul de salvare al bancilor americane sa inlature pericolul unei caderi a sectorului financiar. Acestia asigura, de asemenea, ca SUA nu va trece printr-o perioada asemanatoare Marii Depresiuni, in ciuda temperarii treptate a cresterii economice.

Oficialii Fed si cei ai Trezoreriei Americane au declarat ca se asteptau la o deteriorare a mediului economic, insa nu credeau ca aceasta va avea loc cu atat de multa rapiditate. Astfel, in acest moment, mediul economic american se confrunta cu scaderea incredierii consumatorilor, reducerea lansarii de noi proiecte imobiliare, scaderea vanzarilor cu amanuntul cat si diminuarea productiei industriale.

“Deteriorarea datelor economice a fost mult mai severa decat ne asteptam in ultimele cateva saptamani” a declarat Frederic Mishkin, fost guvernator al Fed.

Consumatorii, care sustin 72% din economia SUA, si-au pierdut incederea si se feresc de noi credite ipotecare sau pentru masini, reducandu-si si bugetele pentru casa.

Alan Blinder, fost vice-presedinte al Fed, a declarat ca se asteapta ca SUA sa intre intr-o perioada de recesiune economica mult mai grava decat cea din 2001 sau cea din 1990-1991. “Tot ce conteaza este ca autoritatile sa se asigure ca aceasta perioada nu va fi mai grea decat recesiunea din 1982″, a mai adaugat acesta.

De asemenea, mai multi experti se asteapta ca rata somajului sa creasca de la 6,1%, cat este in acest moment, pana la 8%. Oficialii Fed sunt de parere insa ca cel mai ridicat nivel va fi de 7,5%, nivel atins in 1992.

“Am putea vorbi despre cea mai grava recesiune economica de dupa razboi”, a declarat presedintele institutiei Macroeconomic Advisers si fostul guvernator al Federal Reserve, Larry Meyer.

“Suntem pe drumul cel bun. Europenii urmeaza aceeasi directie, ceea ce este foarte important. Nu stim insa dace este suficient pana nu vedem un rezultat pe piata”, a spus Mishkin.

Sursa: Financial Times

scris în Ştiri 0 comentarii »

A doua sansă

octombrie 20th, 2008 • scris de Cotlet Cristian • citit de 358 ori

„Cine îsi aduce aminte de certare apucă pe calea vietii; dar cel ce uită mustrarea apucă pe căi gresite.” (Prov. 10,17)

 

Desi avea doar 55 de ani, Connie era foarte bolnavă. Suferea de ischemie, gută, hipertensiune, diabet, depresie si era supraponderală. Medicii îi spuseseră că nu mai pot face nimic pentru ea. Suferise trei interventii chirurgicale de bypass coronarian si, după patru ani, o angioplastie. Lua zilnic 27 de pastile si 60 de doze de insulină. Nu putea să meargă pe jos mai mult de 100 de metri fără să înghită la fiecare pas pastile de nitroglicerină. Inima ei era atât de fragilă încât cardiologul i-a spus că nu are voie să zboare cu avionul. Era deprimată si se simtea o povară pentru familia ei, asa că l-a rugat pe sotul ei să o interneze într-un azil. În schimb, el a înscris-o la un seminar de schimbare a stilului de viată. Prin urmare, Connie, care s-ar fi agătat si de un pai, a adoptat o dietă naturală, vegetariană. Fără carne, produse lactate, ouă si băuturi răcoritoare. A înlocuit zahărul rafinat si alimentele semipreparate cu legume si fructe proaspete si a început să consume mai multe cereale.

 

După sase luni, mai lua doar trei pastile pe zi, dozele de insulină îi scăzuseră la jumătate, mergea pe jos aproape 5 kilometri si înota regulat. A revenit la greutatea normală. Nu mai era deprimată. Nu mai plătea 490 de dolari în fiecare lună pentru medicamente, ci doar 80 de dolari. Întrebată care a fost reactia medicului, Connie a spus: „La început, a fost foarte sceptic. Apoi m-a întrebat despre aspectele nutritionale ale programului si stilul nou de viată. Unii dintre specialistii care mă cunosc sunt foarte entuziasmati si le-au recomandat unora dintre pacienti să ia legătura cu mine, în speranta că îi voi putea motiva si că le voi oferi câteva informatii.”

 

După 10 ani, Connie este încă sănătoasă si viguroasă. De Anul Nou mi-a trimis o vedere din Perth, Australia. „Tocmai plecăm în Hong Kong si nu vom călători pe mare. Îi multumim lui Dumnezeu că ne îndrumă spre un alt stil de viată si ne ajută să facem o a doua schimbare în viata noastră.” 

Puterea vindecătoare pe care Dumnezeu a pus-o în trupul omenesc este uimitoare; ar fi bine să o folosim după voia lui Dumnezeu!

 

 

Esti de acord că „cine îsi aduce aminte de certare (disciplină, engl.) apucă pe calea vietii”? Dacă da, ce schimbări ar trebui să faci în stilul tău de viată?

O Gândire corectă

octombrie 13th, 2008 • scris de Cotlet Cristian • citit de 229 ori

„Să nu vă potriviti chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceti, prin înnoirea mintii voastre…” (Rom. 12,2)

Oamenii de stiintă au descoperit că cele două emisfere ale creierului uman functionează diferit. Cei care îsi folosesc mai mult emisfera stângă sunt analitici, vorbăreti, realisti, logici, abili, seculari si punctuali. Cei ce îsi folosesc mai mult emisfera dreaptă sunt mai legati de aspectul vizual, spatial, sunt tăcuti, intuitivi, preocupati de culori, emotivi, religiosi, nepunctuali. Modul în care gândim afectează multe aspecte ale fiintei noastre, inclusiv faptele si ideile despre politică si religie. Un vechi proverb chinezesc spune: „Cel care are imaginatie fără educatie are aripi, dar nu si picioare”. Puteti descoperi aici principiile de functionare ale celor două emisfere? „Cel care are imaginatie [D] fără educatie [S] are aripi [D], dar nu si picioare [S].”

E minunat să-ti folosesti emisfera dreaptă si să fii creativ, iubitor de artă, de muzică, imaginativ. Înseamnă să gândesti ca un artist. Înseamnă să faci ceea ce ti se potriveste. Dar asta nu e totul. O pasăre poate să zboare folosindu-si aripile, dar când îi este foame, dacă n-ar avea picioare, nu ar putea să se oprească si să îsi caute hrană. Trebuie să fim echilibrati.

Acum să facem un pas mai departe. Să presupunem că dovada este pentru emisfera stângă ceea ce este convingerea pentru emisfera dreaptă. Că faptele sunt pentru stânga ceea ce este credinta pentru dreapta. Doctrinele, textele doveditoare si convingerea logică sunt pentru stânga ceea ce sunt experienta si cunoasterea empirică pentru dreapta. De ce au murit martirii? Pentru fapte, texte, doctrine si pentru relatia lor personală cu Isus Hristos. Nu ar fi putut să se sacrifice doar pentru fapte si doctrine. Trebuie să fim echilibrati. Avem nevoie de acea instruire organizată: texte, istorie, doctrine. Dar avem nevoie si de o viată si de o experientă vie cu Cel care se află în centrul studiului Scripturii.

Iată un gând interesant: „Cel care se asază fără rezerve sub călăuzirea Duhului Sfânt va descoperi că mintea lui se dezvoltă. El obtine o instruire în lucrarea lui Dumnezeu care nu este unilaterală si deficitară, stimulând doar dezvoltarea unilaterală a caracterului, ci una care are drept rezultat dezvoltarea simetrică si armonioasă.” (Ellen G. White, Selected Messages, vol. 1, p. 338). Acesta trebuie să fie obiectivul nostru.

Ce ar trebui să faci pentru a avea o gândire echilibrată?

George W. Bush: Putem rezolva aceasta criza si o vom face

octombrie 10th, 2008 • scris de Cotlet Cristian • citit de 144 ori

Guvernul american actioneaza pentru a rezolva problemele financiare deoarece avem “uneltele” necesare, a declarat presedintele George W. Bush, intr-o declaratie facuta vineri la Casa Alba. “Putem rezolva aceasta criza si o vom face”, a spus liderul american. Bush a cautat “sa-i asigure pe americani ca pot sa aiba incredere ca responsabilii cu economia vor reactiona energic si vor folosi toate modalitatile posibile pentru a stabiliza sistemul financiar”.

Iata cateva dintre cele mai importante declaratii facute de liderul american:

guvernul american actioneaza pentru a rezolva problemele financiare;
putem rezolva aceasta criza si o vom face;
vom pastra functionarea pietelor pentru ca avem nevoie de lichiditate;
suntem preocupati ca unii dintre investitori ar putea profita de criza pentru a manipula pietele; incercam sa prevenim orice practici abuzive pe piata;
toti cei prinsi ca vor manipula piata pentru propriul profit vor fi trasi la raspundere;
unii dintre americani se intreaba daca rezervele lor din banci sunt asigurate; autoritatile au crescut semnificativ nivelurile minime de garantare ale depozitelor;
multi dintre americani se tem ca nu reusesc sa-si plateasca creditele imobiliare; vom lua masuri pentru a creste valoarea caselor americanilor;
criza afecteaza nu doar SUA ci si alte state de pe glob; de aceea ne coordonam actiunile impreuna cu parteneri si banci centrale din intreaga lume;
suntem in aceasta criza impreuna si vom iesi din criza impreuna;
bancile si cetatenii se chinuie sa obtina credite pentru ca bancile nu au suficiente lichiditati; Administratia a lucrat in acest sens cu Congresul pentru a adopta un plan de salvare de 700 de miliarde de dolari;
planul nostru este agresiv, este cel corect, este flexibil si e suficient de mare pentru a functiona;
guvernul federal va continua sa ia masurile necesare pentru stabilizarea sistemului financiar;
avem o echipa economica impresionanta care conduce acest efort de iesire din criza;
poporul american poate fi increzator in viitorul nostru economic;
stim care sunt problemele, avem “uneltele” pentru a le rezolva si actionam agresiv;
guvernul federal are o strategie cuprinzatoare si modalitatile necesare pentru a o aplica.
Purtatorul de cuvant al Casei Albe, Dana Perino, anuntase joi ca declaratia liderului de la Casa Alba vrea “sa-i asigure pe americani ca pot sa aiba incredere ca responsabilii cu economia vor reactiona energic si vor folosi toate modalitatile posibile pentru a stabiliza sistemul financiar”. Bush a prezentat masurile luate de autoritatile federale “pentru a face ca sistemul sa functioneze”.

Declaratia presedintelui Bush a venit in contextul in care Bursa de pe Wall Street a deschis in scadere puternica vineri, indicele Dow Jones scazand sub valoarea de 8.000 de puncte pentru a suferi apoi o corectie masiva. Joi, indicele bursei americane a inchis cu pierderi de peste 600 de puncte.

Tot vineri are loc si o intalnire a ministrilor economiei si finantelor si guvernatorii bancilor centrale din tarile G7 (Germania, Canada, SUA, Franta, Marea Britanie, Italia si Japonia). Acestia urmeaza sa discute despre “demersurile intreprinse de fiecare dintre acestia pentru a face fata crizei financiare actuale si despre modalitatile de a creste eforturile colective pentru depasirea crizei”, a declarat secretarul american al Trezoreriei, Henry Paulson.

scris în Ştiri 0 comentarii »

Cum afectează boala Alzheimer creierul

octombrie 10th, 2008 • scris de Cotlet Cristian • citit de 189 ori

„Celui cu inima tare, Tu-i chezăsuiesti pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine.” (Is. 26,3)

Când te gândesti la boala Alzheimer, poate îti vine în minte fata lui Ronald Reagan sau a lui Charles Heston. Patti Davis, fiica lui Ronald si Nancy Reagan, scria: „În primele stadii ale bolii, privirea este îngrijorată si învăluită de teamă. Este ca si cum persoana ar sta lângă un nor de ceată, stiind că, dacă intră în el, nu va mai putea niciodată să scape de acolo. Observam în privirea tatălui meu si implorarea, si fermitatea în acelasi timp. I se întâmpla când se împotmolea în mijlocul unei propozitii, pentru că nu-si amintea cum să o continue. Sau când spunea: ’Mi se întâmplă des – uit mereu…’ Treptat – uneori în decurs de câteva luni, alteori ani – ochii încetează să mai implore. Se instalează resemnarea, acceptarea distantei, înstrăinarea, ca într-o viată departe de casă. Recunosti privirea când o vezi, doar că teama pare să se fi domolit.”

Boala Alzheimer este caracterizată de răspândirea lentă a plăcilor amiloide si a unor aglomerări de fibre care afectează organizarea fragilă a celulelor creierului. Pe măsură ce încetează să mai comunice între ele, celulele creierului se atrofiază si se ajunge la pierderea memoriei si a judecătii. Creierul scade în volum si greutate. Se cunosc foarte putine despre această boală teribilă ce ar putea afecta aproximativ 14 milioane de americani până în anul 2050. Dar specialistii încep să îi descopere tainele. Un studiu condus de dr. Davis Snowdon (care a participat la Studiul asupra sănătătii adventistilor) a demonstrat că accidentul vascular cerebral si traumatismele craniene pot mări riscul îmbolnăvirii de Alzheimer. Pe de altă parte, studiile universitare si o viată intelectuală activă pot asigura protectie. După cercetarea autobiografiilor a aproape 200 de călugărite, dr. Snowden a descoperit că cele care folosiseră o structură complexă a frazei si concepte mai elaborate si cale care, din copilărie, îsi exprimaseră sentimentele pozitive au trăit mai mult.

Deoarece Duhul Sfânt ne vorbeste prin intermediul mintii, cât de important este să o protejăm, să o mentinem activă si să gândim pozitiv!

Cred că nu există o metodă mai bună de mentinere a unei atitudini pozitive decât îndreptarea gândurilor spre Hristos. Deci, ce vei face?

Mântuire pentru cei pierduti

octombrie 9th, 2008 • scris de Cotlet Cristian • citit de 292 ori

„Fiindcă Fiul omului a venit să mântuiască ce era pierdut.” (Mat. 18,11)

Când ne spălăm pe dinti, de obicei nu izbutim să curătăm corespunzător gingiile si zonele dintre dinti. Placa bacteriană preferă să pătrundă mai ales în spatiul mic dintre gingie si dinte. Acest lucru provoacă o umflare a tesutului gingival din cauza iritantilor produsi de placa bacteriană. Pe măsură ce se inflamează, gingia se desprinde de dinte, iar spatiul dintre gingie si dinte se măreste. Acesta se umple cu mai mult tartru, ce nu poate fi îndepărtat nici prin periaj si nici cu ata dentară. Asa se declansează parodontoza (afectiune a gingiilor), care continuă să atace gingiile si dintii, deoarece nu poti înlătura placa de sub marginea gingivală. După un timp, periodontiul care înconjoară dintele este distrus. Aceasta cauzează parodontoza avansată. Dacă se pierde o bună parte a tesutului osos, dintele începe să se miste si uneori cade singur!

Parodontoza poate duce la probleme grave. De obicei, le spun pacientilor mei că, dacă le-au căzut dintii din cauza erodării periodontiului, au pierdut si osul care sustine dintele! Ei nu-si dau seama ce înseamnă să pierzi osul ce sustine dintele si îmi spun că îsi doresc proteze dentare partiale sau totale. Dar întrebarea care se pune este cum vor putea fi sustinute aceste proteze?

Există diferite tratamente, dar nu există vindecare. Doar dentistul te poate ajuta să previi paradontoza. Dacă boala avansează, se pot face operatii pentru păstrarea dintilor. Dar dentistul nu poate face întotdeauna minuni ca să salveze dintii pierduti prin neglijentă sau printr-o dietă inadecvată.

Din fericire, nu tot la fel se întâmplă cu bolile spirituale. Satana încearcă să ne distrugă viata si să-si ascundă adevărata intentie, la fel cum tartrul intră sub marginea gingivală. El ne răneste profund din punct de vedere emotional si spiritual, acolo unde este dificil de ajuns. Dar Isus, Mântuitorul nostru, poate să repare ceea ce noi am pierdut printr-un comportament necugetat si păcătos. Dacă apelăm la El, putem primi ajutor în vederea prevenirii si tratării problemei păcatului.

Îti multumesc, Isuse, pentru că ne-ai salvat! Chiar dacă problema păcatului pare a fi incurabilă în cazul tău, Isus te poate salva. Trebuie doar să ceri ajutorul Său. Cere-l chiar acum!

Scade pretul petrolului

octombrie 9th, 2008 • scris de Cotlet Cristian • citit de 147 ori

Petrolul continua sa se ieftineasca, joi, pe bursele din Asia, pe fondul temerilor legate de scaderea cererii. France Presse comenteaza ca aceasta evolutie are loc in contextul deciziei de coborare a dobanzilor-cheie, luata de oficialii mai multor banci centrale din lume.

Astfel, in tranzactiile matinale, pretul petrolului “light sweet”, cu livrare in noiembrie, a scazut cu 63 de centi, pana la nivelul de 88,32 de dolari/baril. Pretul petrolului Brent, cu livrare in noiembrie, a scazut cu 46 de centi, pana la nivelul de 83,90 dolari/baril.

Analistii sustin insa ca injectarea de lichiditati va salva sistemul financiar de la prabusire, insa nu se va putea evita o scadere semnificativa a cererii de petrol, fapt care va influenta si pretul acestuia.

Sursa: HotNews

scris în Ştiri 0 comentarii »

Criza financiara: reuniune de urgenta

octombrie 8th, 2008 • scris de Cotlet Cristian • citit de 135 ori

Presedintii si premierii principalelor state afectate de criza financiara se vor reuni cit de curind posibil pentru a gasi masuri de contracarare a crizei financiare globale, a anuntat premierul britanic Gordon Brown.

Gordon Brown a facut aceasta declaratie in parlament, fara a da detalii insa despre numele tarilor ce vor participa la aceasta reuniune si nici despre locul unde va avea loc reuniunea.

Sursa: Hotnews

scris în Ştiri 1 comentariu »

Mai exista vreo salvare pentru Pamant?

octombrie 8th, 2008 • scris de Cotlet Cristian • citit de 140 ori

Teama ca nu facem indeajuns de mult pentru a scadea emisiile de carbon face ca pentru oamenii de stiinta imposibilul sa fie mai aproape ca niciodata de realizare. Acestia s-au gandit la solutii pentru salvarea planetei demne de domeniul science-fiction, luand in serios ideea crearii unui climat global artificial, prin intermediul unor mega-proiecte de inginerie.

The Royal Society va lansa spre finele acestui an un studiu care va analiza posibilitatea salvarii planetei prin geoinginerie, prin crearea unui climat la o scara inimaginabila pana in prezent.
Printre ceea ce ar putea face geoingineria pentru noi este fertilizarea oceanelor cu fulgi de fier pentru a scadea nivelul de dioxid de carbon din atmosfera, crearea mai multor nori reflectorizanti sau chiar pomparea unor cantitati mari de particule de sulfat in aer, pentru a simula eruptiile vulcanice care blocheaza razele solare.

“Nu este inca foarte clar modul in care aceste artificii ingineresti pot functiona, cu atat mai putin se cunoaste impactul pe care l-ar putea avea asupra societatii umane si asupra mediului. Insa nici una dintre aceste tehnologii nu sunt 100% sigure si lipsite de repercursiuni, prin urmare eforturile comune de salvare a planetei prin mijloace naturale ar trebui sa continue.”, sustine Lordul Rees de Ludlow, presedintele The Royal Society.
Cu toate acestea, profesorul Ken Caldeira de la Universitatea Stanford sustine ca este bine sa stim din timp daca este cazul ca geoingineria sa intervina, pentru ca astfel de procese necesita mult timp pentru a fi dezvoltate corespunzator. “Desi eforturile de reducere a emisiilor de carbon sunt considerabile la nivel mondial, pana in prezent, rata de scadere a acestora este destul de mica. Daca semnalele de alarma cu privire la starea mediului, venite din partea comunitatii stiintifice vor continua, testarea unor noilor sisteme artificiale va incepe cat de curand.”, concluzioneaza profesorul Caldeira.

Sursa: Descopera

scris în Ştiri 0 comentarii »

Puterea educatiei timpurii

octombrie 6th, 2008 • scris de Cotlet Cristian • citit de 170 ori
„Învată pe copil calea pe care trebuie să o urmeze si, când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea.” (Prov. 22,6)

 

Odată, când ne aflam în vizită la părinti, am vrut să luăm repede micul dejun, fiindcă aveam planuri mari pentru ziua aceea. Mama ne-a pregătit fulgi de ovăz, lapte, zahăr si stafide. Ne-am asezat la masă împreună cu fetitele noastre (în vârstă de 2 si 4 ani), dar am observat după o vreme că fetita cea mare se oprise. Am întrebat-o în grabă: „Ruthie, de ce nu mănânci? Vrem să plecăm repede.” Cu spontaneitatea caracteristică vârstei, spuse răspicat: „Nu-mi place.” Sunt dificile aceste situatii neasteptate si stânjenitoare. Prima mea reactie a fost să încerc să o linistesc, asa că am întrebat-o: „De ce nu-ti place laptele cu cereale?” Fără să ezite, a răspuns: „Are zahăr!” Eu mai mâncasem lapte îndulcit cu zahăr de multe ori, asa că nu mi se păruse ciudat. Dar copiii mei nu mai mâncaseră. De obicei le dădeam banane, stafide sau alte fructe si nu le plăcea gustul de zahăr!

 

Ce lectie pentru mine! Copiii nostri adoptaseră un obicei sănătos si le plăcea asa, pe când altora li s-ar părea o restrictie. Nu scrie nicăieri să nu pui zahăr în lapte, dar legile sănătătii ne spun că e bine să reducem consumul de zahăr. Se simteau copiii nostri privati de ceva? Desigur că nu!

 

O persoană obisnuită din SUA consumă aproape 35 de lingurite de zahăr pe zi sau cam 18 procente din totalul de calorii. Acest aport mare de zahăr ar trebui să ne preocupe, deoarece zahărul este asociat cu obezitatea, cariile dentare, diabetul si cu o rezistentă scăzută la infectii – afectiuni întâlnite mai des în rândul celor ce consumă sub formă de zahăr mai mult de 10 procente din ratia de calorii.

 

E nevoie să îi educăm pe copiii nostri prin sfaturi si prin exemplul personal, pentru a se bucura de o viată cât mai bună. Educarea lor cu privire la obiceiurile sănătoase are rezultate benefice pentru toată viata. Dacă-i învătăm să Îl iubească pe Hristos, obtinem rezultate vesnice. Fie ca părintii să aibă tăria de a-si conduce copiii încă din pruncie spre dragostea de Dumnezeu si spre împlinirea voii Sale cu toată inima! Fie ca Dumnezeu să ne ajute să le întipărim principiile sănătătii si ale moralitătii, astfel încât „sănătatea ta să sporească tot asa cum sporeste sufletul tău.” (3 Ioan 2)

 

Trăiesti o viată ce poate fi un bun model pentru altii?

Se duc oamenii de bine

octombrie 6th, 2008 • scris de Cotlet Cristian • citit de 86 ori
„Şi El mi-a zis: ’Harul Meu îti este de ajuns’.”  (2 Cor. 12,9)

 

Mă aflam împreună cu Tim ca studenti misionari în Mayaquez, Puerto Rico. La ora 11:30 noaptea, a sunat telefonul. Nu am răspuns. Nu ne suna nimeni asa de târziu! A răspuns dr. Luthas si mi-a spus: „Dick, este pentru tine.” Am recunoscut vocea lui Walt Blehm, un bun prieten de familie: „Am vesti proaste. Mama ta a murit într-un accident de masină, iar tatăl tău este internat într-o stare gravă la un spital din California. Vino acasă repede.” Eram socat! Nu am putut dormi în noaptea aceea. M-am gândit la părintii mei. Cu cât mă gândeam mai mult, cu atât eram mai furios. De ce mi-i lua Dumnezeu pe cei pe care îi iubeam cel mai mult?

 

A doua zi de dimineată, eram confuz si încordat. Dr. Luthas si sotia lui mi-au împrumutat bani ca să-mi cumpăr un bilet de avion pentru San Juan, iar pentru avionul spre San Francisco i-am dat unui agent un cec. Mi-a spus că îl păstrează trei zile, până când aveam să îi dau banii necesari. Priveam pierdut prin hubloul avionului, fără să văd America. Am scos din geantă o mică Biblie parafrazată de Kenneth Taylor, The Living Prophecies. Citeam la întâmplare. Apoi am dat peste două versete care mi-au ajuns la inimă: „Pier cei neprihăniti; mor cei evlaviosi înainte de vreme. si parcă nimănui nu-i pasă si nu se întreabă de ce. Parcă nimeni nu întelege că Dumnezeu îi protejează de vremurile rele ce vor veni. Pentru că cei neprihăniti care mor se odihnesc în pace” (Isaia 57,1.2). Le-am subliniat.

 

„Te simti bine?” mă întrebă o stewardesă aplecându-se spre mine. Am bolborosit ceva nedeslusit, iar ea s-a asezat pe scaunul de alături. I-am spus plângând ce mi se întâmplase. „Ce citesti?” mă întrebă luând Biblia în mână. Apoi citi versetele pe care le subliniasem si arătă spre propozitia „Dumnezeu îi protejează de vremurile rele ce vor veni.”

 

„Nu o cunosc pe mama ta”, spuse ea, „dar Îl cunosc pe Dumnezeu si stiu că e vrednic de încredere. Mama ta se odihneste în pace – acolo unde Dumnezeu o adăposteste de încercările grele din viitor. Ar trebui să te bucuri.” M-a strâns de mână si a plecat să-si facă datoria. Tata a fost operat si s-a recuperat bine. Încă mai predică si îi încurajează pe altii.

 

Îti multumim, Doamne, că ne protejezi cu harul Tău si când suntem în viată, si când murim!

Lupta impotriva microbilor

octombrie 2nd, 2008 • scris de Cotlet Cristian • citit de 129 ori
„Te laud că sunt o făptură asa de minunată! Minunate sunt lucrările Tale si ce bine vede sufletul meu lucrul acesta!”  (Ps. 139,14)

 

Cu cât aflu mai multe despre organismul meu si despre modul în care Dumnezeu l-a creat pentru a lupta contra germenilor, cum ar fi microorga-nisme, virusi si bacterii, cu atât mai mult Îl laud pe Dumnezeu, fiindcă ne-a creat în mod minunat!

 

Te tai la deget. Esti atacat imediat de microbii care intră în tăietură si se înmultesc rapid, exponential (din 2 apar 4; din 4 apar 16). Ei secretă toxine si, dacă li se îngăduie să se înmultească, provoacă o infectie ce poate fi fatală. Leucocitele sunt pregătite în cazul unei astfel de invazii. În momentul în care te-ai tăiat, se declansează o alarmă chimică. Sângele din zona afectată începe să se coaguleze. Globulele albe se atasează de peretii vasului capilar si încetinesc fluxul sangvin. Sosesc încontinuu alte globule albe, iar zona dimprejur se umflă usor si devine sensibilă. Aceasta este reactia de inflamare. Primele trupe de globule albe înconjoară germenii si încep lupta. Globulele albe care mor se transformă în puroi. Trupele ce supravietuiesc continuă să curete zona până când invadatorii sunt învinsi.

 

Celulele albe se aseamănă cu soldatii din trupele pedestre – luptă împotriva a orice amenintă sănătatea organismului. De asemenea, mai există si trupele de luptători de elită, numite limfocite. Acesti soldati sunt globule albe destinate să atace tinte specifice. Sunt patru tipuri principale de limfocite produse de măduva spinării: celulele T, celulele B, celulele NK si macrofagele. Celulele T identifică invadatorul si transmit fie celulelor NK mesajul de anihilare a acestuia, fie celulelor B mesajul de secretare de anticorpi pentru a-l imobiliza si distruge.

 

Întelegi acum de ce este important să te hrănesti cu alimente nutritive, să bei apă suficientă, să ai un somn adecvat, să respiri aer proaspăt, să stai la soare si să faci exercitii fizice pentru mentinerea unui sistem imunitar sănătos? Cine si-ar mai dori să continue cu vreun obicei nesănătos, cum ar fi fumatul? Corpul tău este proiectat să lupte împotriva bolii – dacă îti mentii trupele de globule albe pregătite de luptă.

 

Trebuie să faci anumite schimbări în viata ta pentru a avea un sistem imunitar sănătos?

Omul trebuie sa conduca economia…

octombrie 2nd, 2008 • scris de Cotlet Cristian • citit de 116 ori

    “Criza financiară care are loc în Statele Unite trebuie să ne reamintească faptul că persoana umană trebuie să fie centrul economiei, afirmă preşedintele Consiliului Pontifical pentru Justiţie şi Pace. Cardinalul Renato Martino a afirmat acest lucru în cadrul unei conferinţe de presă în timpul unei vizite pe care o face în Chile, până miercuri, 1 octombrie 2008.

“Criza economică, manifestată în întreaga lume, este poate un semn că lumea nu e alcătuită doar din bani şi economie”. Criza aminteşte că “persoana umană trebuie să fie pusă în centrul economiei mondiale”, a spus el, potrivit relatării Conferinţei Episcopale din Chile. Cardinalul Martino a vorbit în continuare despre unele dintre problemele pe care el le consideră între cele mai mari cu care se confruntă astăzi omenirea, între care situaţia mobilităţii umane şi cei 200 de milioane de oameni care caută loc de muncă, adăpost sau o situaţie economică mai bună.

Prelatul a abordat şi problema accesului la apă, care se aşteaptă să devină tot mai complicată în anii care vin. “Dreptul la apă este un drept uman fundamental, care este parte a dreptului la viaţă, alcătuit din mai multe drepturi, precum dreptul la hrană, la un loc de muncă şi la apă. De aceea apa nu poate fi un element privatizat; trebuie să fie disponibil pentru toţi”, a subliniat el. După conferinţa de presă, Cardinalul Martino s-a întâlnit cu Episcopii din Chile pentru a reflecta asupra relaţiei dintre evanghelizare şi doctrina socială.

“Asistenţa pastorală socială este un drept şi o datorie a Bisericii, bazată pe premise teologice”, a arătat el. “De aceea viziunea integrală asupra persoanei umane nu trebuie să lipsească din acţiunea creştinilor în societate, în oricare dintre domeniile acesteia: al muncii, economiei, politicii, culturii, al eforturilor de a construi pacea”. Structurile sociale “trebuie să analizeze întotdeauna adevărul despre om pe care Biserica – cu întreaga ei doctrină – îl proclamă, învaţă şi apără”.

Cardinalul Martino a clarificat rolul cheie al păstorilor în răspândirea doctrinei sociale a Bisericii. “Dacă datoria de a transforma direct realităţile sociale, economice şi politice în conformitate cu planul lui Dumnezeu revine laicilor, nouă păstorilor şi preoţilor ne corespunde un foarte delicat şi nu mai puţin exigent angajament, acela de a satisface dreptul laicilor de a fi formaţi şi iluminaţi de doctrina socială a Bisericii, sprijiniţi în formarea unei spiritualităţi solide şi încurajaţi de apropierea păstorilor lor. Doar în acest fel vor putea să împlinească cu eficienţă evanghelică angajamentul lor zilnic în lume”.

01.10.2008, Santiago “

———————————————————————–

   Modul de lucru al papalitatii este unul subtil umbland in “haine de miel” dar pe de alta parte actionand ca un “lup”.Acesti pasi duc  cu siguranta la un inevitabil eveniment in care sistemul papal va ajuta economia globala, in schimbul unificarii tuturor religiilor sub pretextul ca “Trebuie sa ne intoarcem la Hristos”. Adevaratul cuvant al lui Dumnezeu va fi profanat si schimbat, ca intr-un final sa se ajunga la un numitor comun – aceeasi religie- sau religie UNIVERSALA.

scris în Ştiri 0 comentarii »