Transmitem speranţă eficient


AcasăŞtiriProfeţiiForumDevoţional ZilnicResurseMediaContact

mai 23rd, 2010 • scris de Cotlet Cristian • citit de 24 ori

Numai 49% dintre copii petrec zilnic cel mult o oră cu parinții lor. Doar unul din patru copii petrece mai mult de 5 ore cu părinții, într-o zi de week-end. Părinții a 38% dintre cei mici nu se joacă decât rar sau niciodată cu aceștia, chiar dacă această activitate este cea mai des menționată între preocupările copiilor în relația cu adulții. Acestea sunt concluziile unui sondaj Gallup, care susține campania Timp împreună, demarată ieri de Romtelecom.

Compania a finanțat acum doi lansarea unei linii telefonice destinată copiilor care au nevoie de ajutor. De la înființare, Telefonul Copilului a înregistrat sute de apeluri din partea unor copii abuzați, cu probleme, sau pur și simplu singuri.
„Mulți dintre adulții de azi sunt prea preocupați să fie părinți buni, responsabili, care oferă, dar uită să fie atenți la ce și-ar dori copilul să primească,” atrage atenția Anda Păcurar, psihoterapeut și colaborator al campaniei. „Și nu pot afla ce își dorește acesta dacă nu petrec în mod activ și real timp cu el, dacă nu au răbdarea ca el să pună întrebări.”

Psihoterapeutul observă că timpul pare a fi ultima resursă pe care părinții se gândesc să o investească în copiii lor, deși tocmai aceasta este cea mai importantă. „Copilul are nevoie să petreacă timp separat cu fiecare părinte și timp cu ei împreună. Și când nu poate primi asta are cel putin nevoie de adulți cu care să creeze relații semnificative,” spune Anda Păcurar.

38% dintre copii spun că se joacă rar sau niciodată cu părinții lor

49% dintre copii petrec zilnic cel mult o oră cu parinții lor

1 din 4 copii petrece mai mult de 5 ore cu părinții, într-o zi de week-end

Sursa: Gallup

Legăturile pe care copilul le stabilește cu adulții din viața lui sunt cu atât mai importante cu cât acestea vor fi standarul după care copilul își evaluează propria persoană și își calibrează așteptările cu privire la viitor.

„De la naștere copilul caută în permanență să se conecteze la ceilalți, pentru că așa și-a început viața, 9 luni a fost conectat la mama lui. Când nu reușește să se conecteze cu părinții, caută în altă parte și dacă este în continuare descurajat ajunge să fie convins că nu-i destul de bun să fie luat în seamă,” avertizează Anda Păcurar.

Soluția la problemele de comunicare în familie pe care o propune psihoterapeutul este timpul de relaționare, în care părintele „poate chiar să nu vorbească, dar să fie acolo, prezent, atent, gata să asculte sau să răspundă la întrebările copilului.” „Ideal ar fi ca părintele şi copilul să facă lucruri împreună, dar asta nu se referă la nevoile de bază de genul mâncat, spălat sau dormit, ci la activităţi care să-l preocupe şi să îl implice pe copil la un alt nivel, stârnindu-i interesul,” conchide Păcurar.

sursa: Semnele Timpului

scris în Ştiri 0 comentarii »

Ultimele temperaturi, deja o anomalie

mai 22nd, 2010 • scris de Cotlet Cristian • citit de 24 ori

Anul 2010 a adus cele mai ridicate temperaturi consemnate vreodată de oamenii de ştiinţă, pentru luna aprilie, a anunţat Administraţia Naţională a Oceanelor şi Atmosferei (NOAA), din SUA, care înregistrează temperaturile globale de 130 de ani. Recordul depăşeşte cu 0,8 grade cea mai crescută temperatură medie globală pentru luna aprilie, înregistrată anterior.
În plus, temperatura record înregistrată în aprilie se încadrează în tendinţa generală de încălzire, monitorizată de agenţie în perioada ianuarie – aprilie 2010.

„Fenomenul de oscilaţie australă El Nino a scăzut în aprilie, iar această scădere a contribuit semnificativ la încălzirea observată pe centura tropicală şi la creşterea temperaturii globale în aprilie,” se arată în comunicatul remis de NOAA.

O altă informaţie din partea agenţiei americane relevă, însă, că vreme mai caldă decât în mod normal s-a înregistrat peste tot pe glob, cele mai mari diferenţe fiind prezente în Canada, Alaska, estul Statelor Unite, Australia, Asia de Sud, nordul Africii şi nordul Rusiei.

Cum era de aşteptat, unii au pus fenomenul pe seama încălzirii globale. „Încălzirea globală este principalul motiv din spatele acestei creşteri de temperatură, ca urmare a efectelor activităţii umane asupra naturii,” a spus directorul general al Departamentului Indian pentru meteorologie, HR Hatwar.

Încălzirea globală rămâne, însă, un subiect controversat, iar consensul în privinţa existenţei sau a inexistenţei fenomenului în sine este departe de a fi atins.

Oamenii de ştiinţă s-au confruntat cu una dintre cele mai mari crize de încredere după ce, în noiembrie 2009, o serie de e-mail-uri din Insitutul de Climatologie al Universităţii East Anglia a demonstrat că cercetătorii au publicat discriminatoriu rezultatele studiilor lor.

Două rapoarte oficiale au venit să infirme ipoteza unor greşeli metodologice grave în cadrul institutului. La mijlocul lunii martie, un comitet independent de evaluare ştiinţifică a publicat un document care confirmă că transmiterea informaţiilor ştiinţifice nu s-a făcut părtinitor. În luna aprilie, Comitetul Selectiv privind Ştiinţa şi Tehnologia al Camerei Comunelor din parlamentul englez a emis un raport care vine în sprijinul acestei evaluări.

sursa: Semnele Timpului

scris în Profeţii 0 comentarii »

Se cauta credinta radicala…

mai 21st, 2010 • scris de Cotlet Cristian • citit de 84 ori

„Visul american contravine în multe aspecte învăţăturilor lui Iisus”, e de părere David Platt, pastor al unei biserici cu 4000 de membri, din statul american Alabama. „Visul american începe cu eul,” scrie Platt în cartea sa intitulată Radical. „Evanghelia începe complet diferit, cu Dumnezeu. Ţinta visului american este evidenţierea omului. Ţinta Evangheliei este evidenţierea lui Dumnezeu.”

David Platt (Foto: boundbymercy.files.wordpress.com) În opinia sa mulţi creştini au redefinit creştinismul folosind reperele visului american. „Vorbim de un Iisus plăcut, din clasa de mijloc, americanizat. Un Iisus care nu înfierează materialismul şi care nu ne-ar cere niciodată să renunţăm la ceea ce avem. Un Iisus care ne dă linişte şi prosperitate, aşa încât viaţa creştină să orbiteze în jurul visului american.”

Platt ar dori ca creştinii americani să fie „radicali” în credinţa lor, să renunţe la bani, familie, prestigiu în favoarea predicării Evangheliei. Pentru a da un exemplu, Platt şi-a vândut casa şi s-a mutat într-una mai mică, diferenţa de bani fiind donată săracilor. În cadrul „Experimentului radical”, mai mulţi membri ai megabisericii sale l-au urmat pe pastor în sacrificarea bunurilor materiale.

„Biserica de azi trebuie să trăiască o viaţă radicală”, afirmă pastorul unei alte megabiserici americane. Prezent la Expoziţia de Resurse Creştine, Francis Chan, pastorul bisericii californiene Cornerstone a creionat profilul creştinului în termeni sumari: „în zilele noastre mergi la biserică, priveşti în faţă, cânţi, asculţi o predică şi apoi pleci acasă.”

Foto: bagofnothing.com Pastorul face apel la acţiune, mai mult decât simpla prezenţă la biserică. „Sunt foarte îngrijorat de acei oameni care păşesc în clădirile pe care le numim biserici, care cred că sunt creştini pentru că au spus o rugăciune. A spune o rugăciune e egal cu zero dacă nu e urmată de acţiune.”

Afirmaţiile lui Chan au venit la scurt timp după ce a anunţat că se va retrage din poziţia de pastor senior al bisericii Cornerstone din Simi Valley (California). Deşi fondator al bisericii respective, Chan a ales să renunţe la funcţie, de teama popularităţii, urmând să plece cu familia într-o ţară aflată în curs de dezvoltare.

Chan a vorbit apreciativ despre John Piper, popularul autor şi pastor creştin al celei mai cunoscute biserici din conferinţa generală baptistă. Megabiserica Betleem l-a avut ca pastor timp de 30 de ani. Foarte apreciat în comunitatea de 9.000 de membri, dar şi de publicul larg, Piper a anunţat şi el recent că se va retrage timp de opt luni pentru a lupta cu păcatul interior şi a nu da curs mândriei. Fără a mai interacţiona pe reţelele sociale, fără a mai scrie vreo carte, pastorul a menţionat că se va concentra asupra căsniciei, familiei şi sufletului său. „Am simţit profund că sufletul meu, căsnicia mea, familia şi slujirea pastorală ar trebui să fie reexaminate de Duhul Sfânt.”

scris în Ştiri 0 comentarii »