Calea mai putin bătătorită

„De altă parte, stim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, si anume spre binele celor ce sunt chemati după planul Său.”  (Rom. 8,28)

 

În jocul vietii, de ce unii se dau bătuti în fata piedicilor, iar altii, cu dezavantaje si dificultăti teribile, ajung învingători? Când se iveste o problemă, e ca si când ai fi ajuns la o răscruce. Ai două posibilităti: calea pe care scrie „Toate lucrează spre rău” si cea pe care scrie „Toate lucrează spre bine”.

 

Prima cale este cea bătătorită. Trăim într-o lume a păcatului; lucruri rele se întâmplă la tot pasul. Ne spunem în sinea noastră: Sunt în cea mai rea situatie posibilă; mai rău de-atât nu se poate. Sunt sortit esecului.

 

Cei care pornesc la drum pe calea mai putin bătătorită aleg răspunsul opus. Ei declară: „Toate lucrurile lucrează împreună spre bine”, chiar dacă nu pare să fie asa. Astfel, sunt eliberati imediat de îngrijorarea si de nelinistea care i-ar lipsi de orice vigoare. Ei pot să se bazeze pe Domnul si să găsească pacea pe care El o făgăduieste, chiar în mijlocul luptei grozave dintre bine si rău, dintre sănătate si boală sau dintre viată si moarte.

 

Actul de a alege să privesti viata într-un mod pozitiv seamănă cu lovirea primei piese de domino. Fără să-si propună, cei ce gândesc pozitiv încep să actioneze pentru ca „binele” să vină, cu adevărat, din ce este rău. Indiferent de lovitura pe care o primesc, ei rămân în joc, făcând tot ce le stă în putintă.

 

Când Monica Seles, una dintre cele mai bune jucătoare de tenis, a fost înjunghiată în spate de un suporter bolnav psihic, multi au crezut că nu se va mai întoarce niciodată în teren. Dar, luptând cu limitările fizice si cu teama unui alt atac, ea a revenit în joc. După un accident de vânătoare, în care a fost ciuruit de peste 40 de gloante, biciclistul Greg LeMond, reprezentând Statele Unite în Turul Frantei, a triumfat asupra acestei nesanse si s-a întors pentru a câstiga. Iar Greg Louganis, după ce a suferit o comotie atunci când s-a lovit cu ceafa de trambulina de 3 metri, a revenit mai târziu în aceeasi zi, ca să câstige aurul olimpic la sărituri.

 

Ei au ales drumul mai putin bătătorit si au făcut „ceva bun” din „ceva rău”. Data viitoare când vei fi lovit, tu ce cale vei alege?

 

Doamne, ajută-mă să aleg drumul mai putin bătătorit si să transform răul în bine!

Link To This Page
1. Click inside the codebox
2. Right-Click then Copy
3. Paste the HTML code into your webpage
codebox
powered by Linkubaitor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Mesajul zilei

“Ramaneti in Mine, si eu voi ramane in voi.Dupa cum mladita nu poate adduce roada de la sine, daca nu ramane in vita, tot asa nici voi nu puteti adduce roada, daca nu ramaneti in Mine.”(Ioan 15,4)
Ioan
“Eu sunt Painea vie, care s-a pogorat din cer.Daca mananca cineva din painea aceasta, va trai in veac; si painea pe care o voi da Eu este trupul Meu, pe care il voi da pentru viata lumii.”(Ioan 6,51)
Ioan
'Biblia nu este învechitã, nici modernã, este eternã'
Martin Luther
“Veniti la Mine toti cei truditi si impovarati, si Eu va voi da odihna.”(Matei 11,28)

Matei