Cea mai grava recesiune economica se indreapta spre SUA

Economia SUA ar putea intra in cea mai puternica recesiune economica din ultimii 26 de ani, sunt de parere specialistii. Cu toate acestea, oficialii Federal Reserve spera ca planul de salvare al bancilor americane sa inlature pericolul unei caderi a sectorului financiar. Acestia asigura, de asemenea, ca SUA nu va trece printr-o perioada asemanatoare Marii Depresiuni, in ciuda temperarii treptate a cresterii economice. 0 

Oficialii Fed si cei ai Trezoreriei Americane au declarat ca se asteptau la o deteriorare a mediului economic, insa nu credeau ca aceasta va avea loc cu atat de multa rapiditate. Astfel, in acest moment, mediul economic american se confrunta cu scaderea incredierii consumatorilor, reducerea lansarii de noi proiecte imobiliare, scaderea vanzarilor cu amanuntul cat si diminuarea productiei industriale. 0 

“Deteriorarea datelor economice a fost mult mai severa decat ne asteptam in ultimele cateva saptamani” a declarat Frederic Mishkin, fost guvernator al Fed.

Consumatorii, care sustin 72% din economia SUA, si-au pierdut incederea si se feresc de noi credite ipotecare sau pentru masini, reducandu-si si bugetele pentru casa.

Alan Blinder, fost vice-presedinte al Fed, a declarat ca se asteapta ca SUA sa intre intr-o perioada de recesiune economica mult mai grava decat cea din 2001 sau cea din 1990-1991. “Tot ce conteaza este ca autoritatile sa se asigure ca aceasta perioada nu va fi mai grea decat recesiunea din 1982″, a mai adaugat acesta.

De asemenea, mai multi experti se asteapta ca rata somajului sa creasca de la 6,1%, cat este in acest moment, pana la 8%. Oficialii Fed sunt de parere insa ca cel mai ridicat nivel va fi de 7,5%, nivel atins in 1992.

“Am putea vorbi despre cea mai grava recesiune economica de dupa razboi”, a declarat presedintele institutiei Macroeconomic Advisers si fostul guvernator al Federal Reserve, Larry Meyer.

“Suntem pe drumul cel bun. Europenii urmeaza aceeasi directie, ceea ce este foarte important. Nu stim insa dace este suficient pana nu vedem un rezultat pe piata”, a spus Mishkin.

Sursa: Financial Times

Link To This Page
1. Click inside the codebox
2. Right-Click then Copy
3. Paste the HTML code into your webpage
codebox
powered by Linkubaitor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Mesajul zilei

'Biblia nu este învechitã, nici modernã, este eternã'
Martin Luther
“Veniti la Mine toti cei truditi si impovarati, si Eu va voi da odihna.”(Matei 11,28)

Matei
“Ramaneti in Mine, si eu voi ramane in voi.Dupa cum mladita nu poate adduce roada de la sine, daca nu ramane in vita, tot asa nici voi nu puteti adduce roada, daca nu ramaneti in Mine.”(Ioan 15,4)
Ioan
“Eu sunt Painea vie, care s-a pogorat din cer.Daca mananca cineva din painea aceasta, va trai in veac; si painea pe care o voi da Eu este trupul Meu, pe care il voi da pentru viata lumii.”(Ioan 6,51)
Ioan