Isus le-a zis: „Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis şi să împlinesc lucrarea Lui.” Ioan 4:34

Cuvintele acestea sunt rostite după o masă copioasă de natură spirituală. Pregătirea lui Isus dinaintea acestei mese a avut o motivaţie puternică, fiind însoţită cu siguranţă şi de post. Ceea ce-L determina pe Mântuitorul să-şi pună aproapele pe primul loc era empatia faţă de el. Isus simţea foamea şi setea din inima oamenilor cu care intra în contact. Ochii Lui priveau, dincolo de înfăţişare, direct în inima oamenilor; vedea nevoia lor profundă de reabilitare. Iar El, pâinea şi apa vieţii, nu putea rămâne indiferent. Cu bucurie renunţa la orele de odihnă, numai ca să trăiască momente preţioase de mijlocire înaintea Tatălui pentru cei pe care venise să-i salveze. Cu bucurie accepta să renunţe la pâinea cea de toate zilele, numai ca un nou suflet să fie întărit prin hrana spirituală pe care doar El o putea oferi. Păstorul S-a neglijat pe Sine, numai ca „oile să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug.”

Am simţit adesea acel sentiment de împlinire pe care îl trăia Isus ori de câte ori descoperea un suflet înfometat şi însetat. Nu mai ai nevoie de nimic altceva. Să trăieşti pentru Dumnezeu şi să vezi că El lucrează prin tine este o experienţă ce nu poate fi explicată în cuvinte omeneşti. Este trăirea prin Cuvânt. Iar „omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.” Dincolo de toate este reconfirmarea credinţei într-un Dumnezeu viu şi satisfacţia colaborării cu Maiestatea Universului.