„Cereţi, şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi, şi vi se va deschide.” Matei 7:7.
Textul conţine, în esenţă, o idee foarte preţioasă, care ne-ar schimba complet atitudinea faţă de Isus dacă ne-am raporta tot timpul la ea.
Dincolo de ideea dependenţei de El, Isus ne face aici o invitaţie la cunoaşterea Sa prin experienţă.
Experienţa are rolul principal în viaţa creştinului. Ea nu se poate dobândi decât prin relaţie personală. Experienţele celorlalţi ne pot întări încrederea în Dumnezeu şi ne pot ajuta să evaluăm nivelul spiritul la care ne găsim. Însă fără experienţa personală noi nu ne putem forma o concepţie corectă despre Dumnezeu. Prin experienţă noi conştientizăm realitatea unui Dumnezeu viu în viaţa noastră, putând colabora în realizarea planului de mântuire. Va veni un timp când credinţa fiecăruia va fi încercată. O cunoaştere teoretică nu este îndeajuns pentru a nu ne clătina în vremuri de criză. Doar cei care deţin o cunoaştere practică a lui Dumnezeu vor sta în picioare. Aceştia sunt aceia care ştiu în Cine au crezut. Viaţa lor este presărată cu dovezi ale implicării lui Dumnezeu. Ei au ales să fie dependenţi de El, iar Dumnezeu le-a confirmat atitudinea prin dovezi clare, cimentând astfel, odată pentru totdeauna, credinţa în El. Astfel de persoane deţin o credinţă practică. În timpul caracterizat de lipsa dovezilor clare, cei care s-au rezumat doar la cunoaşterea „din cărţi” sau din auzite a lui Isus, nu vor putea sta în picioare. Ei n-au experimentat în viaţa lor puterea lui Dumnezeu. Însă aceia care au văzut mâna lui Dumnezeu, pot afirma cu credinţă în orice timp: „Noi ştim în cine am crezut, iar Dumnezeul nostru este acelaşi, şi ieri, şi azi, şi-n veci.”