la Dumnezeul rugilor noastre

„Domnul este indelung rabdator, dar de o mare tarie; si nu lasa nepedepsit pe cel rau…” (Naum 1,3)

Independent de vointa noastra, s-a facut din nou dimineata si ni se pare firesc, asa a fost dintotdeauna si va fi totdeauna. Zilele par sa ne fie la dispozitie ca un drept, iar esecurile le socotim ca o nedreptate.

Cuvintele lui Dumnezeu rostite astazi ne arata ca El are o mare tarie, pe care o regasim in rabdare si pedeapsa. De obicei, atitudinea de a rabda si aceea de a pedepsi sunt socotite slabiciune. Copiii carora li se permite sa socoteasca rabdarea parintilor lor drept slabiciune cresc cu mari deficiente de caracter, iar cei care intalnesc pedeapsa ca slabiciune a parintilor lor devin inraiti si se simt maltratati. Rabdarea si pedeapsa in atitudinea lui Dumnezeu nu reflecta slabiciune, ci putere. El este indelung rabdator, nu pentru ca noi sa putem uita ca am gresit si sa continuam astfel, ci pentru ca noi sa intelegem ca putem fi iertati si ca putem trai altfel. De asemenea, El sanctioneaza raul, nu pentru ca noi sa traim sub teroarea iminentei Lui pedepse, ci pentru a intelege ca Dumnezeu nu admite pacatul. Taria lui Dumnezeu deriva astfel din faptul ca rabdarea si corijarea sunt forme ale dragostei Sale.

Daca, pe genunchi, vom evalua in aceasta dimineata ca putem sa acceptam protectia lui Dumnezeu, fiecare ceas frumos al zilei va deveni un dar al harului si al dragostei, nu un drept ce ni s-ar cuveni. Tot asa, fiecare necaz al acestei zile va deveni un dar al dragostei si al harului, nu o nedreptate. Pana cand Dumnezeu Duhul Sfant lucreaza mantuirea noastra, rabdarea si pedeapsa lui Dumnezeu vor oferi taria divina ce se naste din dragoste, cu scop mantuitor. Cand Dumnezeu Duhul Sfant va incheia aceasta lucrare, rabdarea si pedeapsa lui Dumnezeu vor reflecta taria dumnezeiasca prin care se va rasplati fiecaruia dupa faptele lui. Aceasta realitate face ca altarul acestei zile sa fie unul de har, de dragoste si de ruga.