Share

„După trei zile, L-au găsit în Templu, sezând în mijlocul învătătorilor, ascultându-i si punându-le întrebări. Toti care-L auzeau rămâneau uimiti de priceperea si răspunsurile Lui.”  (Luca 2,46.47)

Cum te simti când cineva îti vorbeste cu asprime sau cu amărăciune? Ai o reactie blândă sau ratională si încerci să eviti o confruntare emotională?

„Cum adică?”, răspunde ea. „Nu e cu tine? Doar e bărbat acum!”

Îti poti imagina ce panică îi cuprinde? Nu numai că Îl pierduseră pe fiul lor, ci Îl pierduseră pe Fiul lui Dumnezeu! Era o problemă gravă! Imediat se întorc la Ierusalim. Acolo încep să-L caute foarte agitati. După trei zile, Maria intră în Templu si Îl vede pe Isus în curte. Coplesită de emotie strigă: „Pentru ce Te-ai purtat asa cu noi? Iată că tatăl Tău si eu Te-am căutat cu îngrijorare.” (Luca 2,48)

Acum gândeste-te cum i-ar răspunde un băiat obisnuit de 12 ani unei mame iritate, care îl învinuieste de ceva ce nu a făcut, mai ales în fata unor oameni importanti. Cam asa ar suna răspunsul lui: „Cum adică ce v-am făcut? Voi m-ati uitat!” Dar dacă Isus ar fi reactionat astfel la îngrijorarea necontrolată a mamei Lui, s-ar fi ajuns la o confruntare ce ar fi stârnit o serie de noi acuzatii si jigniri reciproce. În schimb, Isus a răspuns calm: „Mamă, Mi-ai spus încă de mic cine sunt. Trebuia să vă dati seama că eram în casa Tatălui Meu.”

Nu era nevoie să-si învinovătească mama doar pentru că ea Îl învinovătise pe El. La 12 ani, Isus ne-a dat un exemplu despre cum putem reactiona la cuvintele necugetate ale altora, astfel ca încordarea să se risipească.