Share

LIBERTATEA CiVILĂ Şl CEA RELIGIOASĂ. AMENINŢATE
Protestanţii s-au amestecat cu catolicii şi au ocrotit papalitatea. Ei au făcut compromisuri şi concesii de care chiar şi papistaşii au fost surprinşi când le-au văzut şi pe care n-au putut să le înţeleagă. Oamenii închid ochii faţă de caracterul adevărat al românismului şi faţă de primejdiile de care trebuie să se teamă şi care provin din supremaţia lui. Oamenii trebuie treziţi să se împotrivească înaintării acestui duşman primejdios al libertăţilor religioase şi civile. 0 
Mulţi protestanţi socotesc că religia catolică nu este atrăgătoare şi că slujba ei este un şir de ceremonii fără înţeles şi plictisitoare. Aici greşesc. (…)

O religie a exteriorului este atrăgătoare pentru inima nerenăscută. Pompa şi ceremonia slujbei catolice au o putere seducătoare, fermecătoare, prin care mulţi sunt amăgiţi; ei au ajuns să considere această biserică poarta cerului. Numai aceia care şi-au fixat bine picioarele în temelia adevărului şi ale căror inimi sunt reînnoite prin Duhul lui Dumnezeu sunt siguri împotriva influenţei ei. Mii de oameni care nu L-au cunoscut pe Hristos printr-o experienţă proprie vor fi conduşi să primească formele unei evlavii lipsite de putere. O astfel de religie este exact ceea ce doresc mulţimile. 0 
Pretenţia bisericii la dreptul de a ierta îi face pe romanişti să se simtă liberi să păcătuiască, iar rânduiala spovedaniei, fără de care nu este acordată iertarea, tinde şi ea să ofere îngăduinţă către rău. Acela care îngenunchează înaintea unui om căzut şi îşi leschide prin mărturisire gândurile ascunse şi închipuirile inimii lui îşi înjoseşte demnitatea de om şi-şi degradează toate instinctele nobile ale sufletului. (…) 0 
închinarea la chipuri şi la moaşte, invocarea sfinţilor şi înălţarea papei sunt născociri ale lui Satana pentru a îndepărta minţile oamenilor de la Dumnezeu şi de la Fiul Său. Pentru a le desăvârşi ruina, el încearcă să le întoarcă atenţia de la Acela prin care pot găsi mântuirea. El îi va conduce către orice ţintă care îl poate înlocui pe Acela care a zis: „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă.” (Matei 11,28) 0 
Efortul permanent al lui Satana este de a prezenta greşit caracterul lui Dumnezeu, natura păcatului şi adevăratele probleme puse în joc în marea luptă. Denaturările lui slăbesc obligativitatea Legii divine şi le dau oamenilor îngăduinţa să păcătuiască. în acelaşi timp, îi face să nutrească idei greşite despre Dumnezeu, astfel încât să-L privească mai degrabă cu teamă şi cu ură decât cu iubire. Cruzimea caracterului său o atribuie Creatorului; aceasta este înfăţişată în sistemele religiei şi experimentată în felul de închinare. în felul acesta, minţile oamenilor sunt orbite, iar Satana şi le asigură ca mijloace de a lupta împotriva lui Dumnezeu. Prin concepţii greşite cu privire la atributele divine, popoarele păgâne au fost conduse să creadă că sunt necesare sacrificii omeneşti pentru a-şi asigura favoarea Divinităţii şi astfel au fost săvârşite cruzimile cele mai oribile sub diferite forme de idolatrie. 0 

UN INSTRUMENT AL PERSECUŢIEI
Unind formele păgânismului cu cele ale creştinismului şi, asemenea păgânismului, reprezentând greşit caracterul lui Dumnezeu, Biserica Romano-Catolică a recurs la practici nu mai puţin crude şi revoltătoare, în zilele supremaţiei Romei, au existat instrumente de tortură pentru a impune primirea doctrinelor ei. Pentru aceia care nu recunoşteau pretenţiile ei, era rezervat rugul. Au fost atâtea masacre încât nu vor putea fi niciodată cunoscute decât atunci când vor fi descoperite la judecată. Demnitarii bisericii au cercetat, sub călăuzirea lui Satana, domnul lor, ce mijloace să inventeze pentru a provoca cel mai mare chin posibil şi, în acelaşi timp, să nu pună capăt vieţii victimei. în multe cazuri, procedeele infernale erau repetate până la limita extremă a rezistenţei omeneşti, până când natura ceda în luptă, iar sufletul saluta moartea ca pe o scăpare plăcută. 0 

Aceasta a fost soarta acelora care se împotriveau Romei. Dar şi centru adepţii ei erau aplicate disciplina biciului, cea a înfometării şi a privaţiunilor fizice, în toate formele care pot fi concepute de mintea omenească, pentru a produce dezgust faţă de păcat. Pentru a-şi asigura favoarea Cerului, penitenţii călcau legile lui Dumnezeu prin călcarea legilor naturii. Erau învăţaţi să rupă legăturile pe care El le-a întemeiat pentru a binecuvânta şi a înveseli viaţa pământească a omului. Cimitirele cuprind milioane de victime care şi-au consumat viaţa în zadar, încercând să-şi supună sentimentele naturale pentru reprima, ca fiind ofensatoare la adresa lui Dumnezeu, orice gând şi orice sentiment de simpatie faţă de semenii lor. (…) 0 

ORIENTĂRI RELIGIOASE ÎN AMERICĂ
în mişcările care se dezvoltă acum în Statele Unite cu scopul de a asigura sprijinul statelor în favoarea instituţiilor şi a practicilor bisericii, protestanţii merg pe calea papalităţii. Ba mai mult, ei deschid uşa ca papalitatea să-şi recâştige în America protestantă supremaţia pe care a
 
pierdut-o în Lumea Veche. Şi ceea ce dă o mai mare însemnătate acestei mişcări este faptul că principala ţintă care se urmăreşte este impunerea păzirii duminicii – o practică ce îşi are originea în Roma şi pe care ea o pretinde ca semn al autorităţii sale. Acesta este spiritul papalităţii -spiritul de conformare la practicile lumeşti, venerarea tradiţiilor omeneşti mai presus de poruncile lui Dumnezeu – care pătrunde în bisericile protestante şi le conduce să facă aceeaşi lucrare de înălţare a duminicii, lucrare pe care papalitatea a făcut-o înaintea lor. 0 
Dacă vrea să înţeleagă mijloacele ce vor fi folosite în lupta care se apropie cu grăbire, cititorul nu are decât să revadă raportul despre mijloacele pe care Roma le-a folosit pentru acelaşi scop în veacurile .trecute. Dacă vrea să cunoască modul în care papistaşii şi protestanţii uniţi vor proceda cu aceia care leapădă dogmele lor, să cerceteze spiritul pe care Roma 1-a manifestat faţă de Sabat şi apărătorii lui. 0 
Edictele regale, conciliile generale şi rânduielile bisericii, susţinute de puterea pământească, au fost treptele prin care sărbătoarea păgână a atins poziţia de cinste în lumea creştină. Prima măsură publică ce impune păzirea duminicii a fost legea emisă de Constantin (anul 321 d.Hr.). Acest edict le cerea orăşenilor să se odihnească în „venerabila Zi a Soarelui”, dar îngăduia ţăranilor să-şi continue lucrările agricole. Cu toate că iniţial era o instituţie păgână, a fost impusă tuturor de către împărat după ce acesta a primit cu numele creştinismul. 0 
Mandatul regal nedovedindu-se destul de puternic pentru înlocuirea autorităţii divine, Eusebiu, un episcop care căuta favoarea prinţilor şi care era un prieten deosebit şi un linguşitor al lui Constantin, a declarat că Hristos a schimbat Sabatul în duminică. Nu s-a adus nici măcar o singură mărturie din Scripturi ca dovadă în favoarea învăţăturii noi. însuşi Eusebiu, fără să vrea, recunoaşte falsitatea ei şi arată către adevăraţii autori a schimbării. „Toate lucrurile”, spunea el, „care trebuiau să fie făcute în Sabat au fost transferate în Ziua Domnului.” (Robert Cox, Sabbath Laws and Sabbath Duties, p. 538). însă argumentul în favoarea duminicii, în ciuda lipsei lui de temeinicie, a slujit la încurajarea oamenilor pentru a :ălca Sabatul Domnului. Toţi aceia care doreau să fie onoraţi de lume au primit sărbătoarea populară. 0 

LEGILE DUMINICALE Şl EFECTUL LOR
Când papalitatea s-a stabilizat temeinic, lucrarea de înălţare a duminicii a continuat. Pentru o vreme, oamenii se ocupau cu lucrările agricole duminica, atunci când nu veneau la biserică, iar ziua a şaptea era încă privită ca Sabat. Dar schimbarea s-a produs treptat şi continuu. Celor implicaţi în slujbele sfinte le era interzis să se amestece într-o judecată sau discuţie particulară cu privire la duminică. La scurtă vreme după aceea, tuturor persoanelor, de orice rang, li s-a poruncit să se oprească de la munca obişnuită, sub pedeapsa unei amenzi pentru oamenii liberi şi a loviturilor în cazul robilor. Mai târziu, s-a decretat ca cei bogaţi să fie pedepsiţi cu pierderea a jumătate din avere şi, în cele din urmă, dacă stăruie, să fie făcuţi robi. Cei din clasele de jos erau trimişi în exil pe viaţă. 0 
S-a făcut apel şi la minuni. Printre altele, s-a spus că un gospodar care tocmai voia să-şi are ogorul duminica şi-a curăţat plugul cu un fier, iar fierul i s-a lipit de mână şi 1-a purtat timp de doi ani, „spre marea lui durere şi ruşine”. (Francis West, Historical and Practicai Discourse on the Lord’s Day, pag. 174)
Mai târziu, papa a dat îndrumări ca preoţii de parohie să-i mustre pe călcătorii duminicii, să-i invite să meargă la biserică şi să-şi spună rugăciunile, ca să nu aducă vreo calamitate asupra lor şi asupra vecinilor. (…)
Decretele conciliilor dovedindu-se nesatisfăcătoare, autorităţile pământeşti au fost rugate să emită un edict care să răspândească groaza în inimile oamenilor şi să-i oblige să se oprească de la lucru duminica. La un sinod ţinut la Roma, toate hotărârile anterioare au fost reafirmate cu o putere şi cu o solemnitate mai mare. Ele au fost introduse chiar în legile bisericeşti şi impuse de autoritatea civilă în aproape toată creştinătatea. (Vezi Heylyn, History of the Sabbath, pag. 2, cap. 5, sec.7) 0 

VA FI RECÂŞTIGATĂ SUPREMAŢIA PIERDUTĂ?
Să nu se uite că înfumurarea Romei nu se schimbă niciodată. Principiile lui Grigore al Vll-lea şi ale lui Inocenţiu al III-lea sunt şi astăzi
rincipiile Bisericii Romano-Catolice. Şi, dacă ar mai deţine puterea, le-ar pune în practică acum cu tot atâta vigoare ca în veacurile trecute. Prea puţin îşi dau seama protestanţii ce fac atunci când îşi propun să primească ajutorul Romei în lucrarea de înălţare a duminicii. în timp ce ei urmăresc împlinirea scopului lor, Roma ţinteşte să-şi restabilească ] uterea, să-şi refacă supremaţia pierdută. Odată stabilit în Statele Unite p incipiul că biserica poate folosi sau poate controla puterea statului, că rânduielile religioase pot fi impuse prin legi civile, pe scurt, că autoritatea bisericii şi a statului trebuie să domine conştiinţa, triumful Romei în ;  eastă ţară este asigurat. 0 
Cuvântul lui Dumnezeu a avertizat cu privire la primejdia care se apropie. Dacă acesta este neglijat, atunci lumea protestantă va vedea care sunt în realitate scopurile Romei, numai că atunci va fi prea târziu pentru a scăpa din cursă. Roma creşte pe nesimţite în putere. învăţăturile ei îşi exercită influenţa în sălile legiuitoare, în biserici şi în inimile oamenilor. Ea îşi înalţă construcţii masive şi semeţe, în ale căror ascunzişuri tainice se vor repeta persecuţiile de odinioară. Pe ascuns şi de nebănuit, ea îşi întăreşte forţele pentru a-şi îndeplini scopurile atunci când îi va veni timpul să lovească. Tot ce doreşte este o poziţie avantajoasă, şi aceasta i s-a 0 
it deja. în curând, vom vedea şi vom simţi care este scopul elementului roman. Toţi aceia care vor crede şi vor asculta de Cuvântul lui Dumnezeu vor stârni prin aceasta mustrarea şi persecuţia.