“Caci asa ne-a poruncit Domnul: ‘Te-am pus ca sa fii lumina neamurilor, ca sa duci mantuirea pana la marginile pamantului.”(Fapte 13,47)

    Cativa membri cu iniziativa au dorit sa aseze biserica lor pe o noua pozitie strategica.Au cumparat terenul si au construit biserica langa stadionul si cimitirul din localitate.S-au gadit ca cei ce  merg la distractie, pe stadion, in inevitabilul drum al oricarui om catre cimitir, sa treaca intai pe a biserca.Efectul insa n-a fost cel scontat.Oamenii s-au obisnuit repede cu noua prezenta in vechiul decor.In drumul lor spre cimitir, faceau naveta la stadion, dar evitau biserica.Nu prezenta interes!Pana intr-o zi, cand biserica a luat foc.Atunci au alergat cu totii s-o vada arzand.Biserica adventista, luminata de incendiu, a starnit un interes enorm.Dintr-o data, a devenit centrul atentiei lor.

    Desigur, pentru trezirea interesului, nu este cazul sa dam foc bisericii.E deajuns sa luminam, iar oamenii vor veni sa vada Lumina.Ca adventisti, ne place foarte mult sa vorbim despre lumina.Pentru promovarea ei dam bani, construim case de rugaciuni, distribuim carti, sponsorizam activitati.Foarte bine!Alternativa nici nu se discuta!Totusi, de ce uneori nu inaintam pe masura investitiilor?

    Textul de astazi aduce o clarificare.Ce “a poruncit Domnul” tinteste catre doua aspecte.Ordinea este importanta.Intai “sa fim lumina”, apoi “sa ducem mantuirea”.A lumina “intre ai tai si intre vecini” are prioritate.Succesul vine cand lumina si activitatea sunt impletite armonios.

    Asa a facut Isus.Ca Lumina a lumii, El nu S-a retras ca spectator intre zidurile unei comunitati, ci a trai intre oameni, propovaduind Evanghelia si ajutandu-i pe toti in nevoile lor.Acest fel de lumina risipeste intunericul sufocant al pacatulu, al ignorantei si al mortii si aduce zorii sperantei unui nou inceput, fericit si plin de sens.Lumina si minunea se completeaza desavarsit in viata celor care-L cnunosc pe El si puterea harului Sau!

    Vrei si tu sa fii lumina, ca apoi sa ducem altora mantuirea?