Share

Nu teologii scoliti au înteles acest adevãr si nu ei s-au angajat în vestirea lui. Dacã acestia ar fi fost niste veghetori credinciosi, cercetând cu stãruintã si cu rugãciune Scripturile, ar fi cunoscut timpul din noapte, profetiile le-ar fi descoperit evenimentele gata sã aibã loc. Dar ei n-au ocupat aceastã pozitie si solia a fost datã altor bãrbati mai umili. Isus spunea: “Umblati ca unii care aveti lumina”. (Ioan 12,35). Aceia care întorc spatele luminii pe care Dumnezeu le-a dat-o sau care neglijeazã sã o caute atunci când ea este la îndemâna lor, sunt lãsati în întuneric. Iar Mântuitorul declarã: “Cine Mã urmeazã pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vietii”. (Ioan 8,12). Toti aceia care cautã având un singur scop, sã facã voia lui Dumnezeu, luând seama la lumina data deja, vor primi o luminã mai mare; o stea de luminã cereascã va fi trimisã sã cãlãuzeascã aceste suflete în tot adevãrul. 0 
La prima venire a lui Hristos, preotii si cãrturarii din Cetatea Sfântã, cãrora le-au fost încredintate revelatiile lui Dumnezeu, ar fi putut discerne semnele timpului si ar fi putut vesti venirea Celui Fãgãduit. Astfel, profetia lui Mica arãtase locul nasterii Sale; Daniel specificase timpul venirii Lui (Mica 5,2; Dan. 9,25). Dumnezeu incredintase aceste profetii conducãtorilor iudei. Erau deci vinovati cã n-au stiut si n-au fãcut cunoscut poporului cã venirea lui Mesia era la usã. Nestiinta lor nu era decât urmarea unei neglijente pãcãtoase. Iudeii clãdeau monumente în cinstea proorocilor lui Dumnezeu omorâti, în timp ce, prin respectul fatã de oamenii mari ai pãmântului, aduceau cinstire slujitorilor lui Satana. Absorbiti de lupta lor ambitioasã pentru loc si putere printre oameni, au pierdut din vedere onorurile divine oferite de Regele cerului. 0 
Cu un interes profund si plin de respect, bãtrânii lui Israel ar fi trebuit sã studieze locul, timpul si împrejurãrile celui mai mare eveniment din istoria omenirii: venirea Fiului lui Dumnezeu, pentru a aduce la îndeplinire mântuirea omului. Tot poporul ar fi trebuit sã vegheze si sã astepte pentru a fi printre primii care sã-L fi salutat pe Rãscumpãrãtorul lumii 0 
Strãjerii de pe zidurile Sionului ar fi trebuit sã fie primii care sã prindã vestea venirii Mântuitorului, primii care sã-si înalte glasul spre a vesti apropierea Sa, primii care sã-i avertizeze pe oameni sã se pregãteascã pentru venirea Sa. Dar ei se simteau bine, visând pace si sigurantã, în timp ce oamenii dormeau în pãcatele lor. Isus a vãzut biserica Sa asemenea unui smochin neroditor, acoperit cu frunze pline de pretentii, dar fãrã rodul pretios. Îra o pãzire îngâmfatã a formelor religiei, în timp ce lipsea spiritul adevãratei umilinte, al pocãintei si credintei – singurul care putea oferi lui Dumnezeu o slujire pe care sã o primeascã. În locul darurilor Duhului, se manifestau mândria, formalismul, slava desartã si apãsarea. O bisericã apostaziatã, care a închis ochii fatã de semnele timpului. Dumnezeu nu i-a pãrãsit si nici n-a lãsat credinciosia Sa sã slãbeascã, dar ei s-au depãrtat de El si s-au despãrtit de dragostea Lui. Pentru cã ei au refuzat sã aducã la îndeplinire conditiile, fãgãduintele Sale nu s-au împlinit fatã de ei. 0 
Aceasta este urmarea sigurã a neglijãrii de a aprecia si folosi lumina si privilegiile pe care le revarsã Dumnezeu. Dacã biserica nu va urma providenta pe care El o aratã, primind orice razã de luminã si îndeplinind orice datorie cunoscutã, religia va degenera în mod inevitabil în pãzirea unor forme, iar spiritual unei evlavii vitale va dispãrea. Acest adevãr a fost ilustrat de repetate ori în istoria bisericii. Dumnezeu cere de la poporul Sãu faptele credintei si o ascultare corespunzãtoare cu binecuvântãrile si privilegiile acordate. Ascultarea cere un sacrificiu si implicã o cruce; si pentru motivul acesta, multi dintre cei care se pretind urmasi ai lui Hristos au refuzat sã primeascã lumina din ceruri si asemenea iudeilor din vechime, n-au cunoscut timpul cercetãrii lor (Luca 19,44) Din cauza mândriei si necredintei lor, Domnul a trecut pe lângã ei si a descoperit adevãrul Sãu acelora, care, ca si pãstorii din Betleem si magii din rãsãrit, au luat seama la lumina pe care au primit-o. 0 
Din zilele lui Adam si pânã în vremea noastrã, marele nostru vrãjmas si-a exercitat puterea de a prigoni si de a distruge. El se pregãteste acum pentru ultima lui campanie împotriva bisericii. Toti aceia care cautã sã-L urmeze pe Isus vor ajunge în conflict cu acest vrãjmas neînduplecat. Cu cât crestinul imitã Modelul divin, cu atât mai sigur va deveni o tintã a atacurilor lui Satana. Toti aceia care sunt angajati în mod activ în lucrarea lui Dumnezeu, cãutând sã demaste amãgirile celui rãu si sã-L prezinte pe Hristos înaintea oamenilor, se vor putea uni cu mãrturisirea lui Pavel, în care vorbeste despre slujirea lui Dumnezeu cu toatã umilinta sufletului, cu multe lacrimi si ispite. 0 
Satana L-a atacat pe Hristos cu ispitele cele mai amãgitoare si mai cumplite, dar a fost respins de fiecare datã. Acele lupte au fost duse în favoarea noastrã; biruintele acelea ne fac pe noi în stare sã biruim. Hristos va da putere tuturor acelora care-L cautã. Nici un om nu poate fi biruit de Satana fãrã consimtãmântul lui. Ispititorul nu are putere sã stãpâneascã vointa sau sã constrângã sufletul ca sã pãcãtuiascã. El poate întrista, dar nu poate contamina. El poate provoca agonie, dar nu poate mânji. Faptul cã Hristos a biruit ar trebui sã le inspire urmasilor Lui curaj de a lupta bãrbãteste în lupta împotriva pãcatului si a lui Satana. 0 
Cu o dorintã arzãtoare, copiii lui Dumnezeu asteaptã semnele venirii Împãratului lor. Când sunt întrebati: “Cât mai este din noapte?”, strãjerii rãspund neîntârziat: “Vine dimineata si este tot noapte” (Is. 21,11.12). Lumina strãluceste prin nori deasupra vârfurilor muntilor. În curând se va descoperi slava Sa. Soarele Neprihãnirii este gata sã strãluceascã. Atât dimineata, cât si noaptea sunt la usã – începutul unei zile nesfârsite pentru cel neprihãnit si coborârea unei nopti vesnice peste cel nelegiuit. 0 
Pe când cei care se luptã îsi îndreaptã cererile cãtre Dumnezeu, vãlul care îi desparte de lumea nevãzutã pare sã se dea la o parte. Cerurile strãlucesc ca zorii unei zile vesnice si asemenea melodiei cântãrilor îngerilor rãsunã în urechi cuvintele: “Stati tari în devotamentul vostru, vine ajutorul”. Hristos, Biruitorul Cel puternic, pãstreazã pentru luptãtorii Sãi obositi o comoarã de slavã nemuritoare; iar glasul Lui vine prin portile deschise: “Iatã, Eu sunt cu voi. Nu vã temeti. Stiu toate durerile voastre; am purtat poverile voastre; nu vã luptati împotriva unor dusmani care n-au fost pusi la probã. Am dus lupta în favoarea voastrã si in Numele Meu sunteti mai mult decât biruitori”. Scumpul nostru Mântuitor ne va trimite ajutorul chiar atunci când avem nevoie de el. Calea spre ceruri este sfintitã de urmele Sale. Orice spin care ne rãneste picioarele le-a rãnit pe ale Sale. Orice cruce, pe care suntem chemati sã o purtãm, El a purtat-o înaintea noastrã. 0 
Domnul îngãduie lupta pentru a pregãti sufletul pentru pace. Timpul strâmtorãrii este o grea încercare si de temut pentru poporul lui Dumnezeu; dar este un timp când fiecare credincios adevãrat sã priveascã în sus si, prin credintã, sã poatã vedea curcubeul fãgãduintei care îl înconjoarã. “Astfel, cei rãscumpãrati de Domnul se vor întoarce, vor veni în Sion cu cântãri de biruintã, si o bucurie vesnicã le va încununa capul; îi va apuca veselia si bucuria, iar durerea si gemetele vor fugi. ’Eu, Eu vã mângâi. Dar cine esti tu, ca sã te temi de omul muritor, si de fiul omului, care trece ca iarba, si sã uiti pe Domnul, care te-a fãcut? De ce sã tremuri necontenit toatã ziua, înaintea mâniei asupritorului, când umblã sã te nimiceascã? Unde este mânia asupritorului? În curând cel încovoiat sub fiare va fi dezlegat; nu va muri în groapã si nu va duce lipsã de pâine. Eu sunt Domnul, Dumnezeul tãu, care stârnesc marea si fac sã-i urle 0 
valurile si al cãrui Nume este Domnul ostirilor. Eu pun cuvintele Mele în gura ta, si te acopãr cu umbra mâinii Mele’” (Is. 51,11-16). “De aceea, nenorocitule, beat ce esti, dar nu de vin, ascultã: ’Asa vorbeste Domnul tãu, Domnul, Dumnezeul tãu, care apãrã pe poporul Lui: Iatã cã îti iau din mânã potirul ametelii, potirul mâniei Mele, ca sã nu mai bei din el! Si îl voi pune în mâna asupritorilor tãi, care îti ziceau: Îndoaie-te, ca sã trecem peste tine! Îti fãceai atunci spinarea ca un pãmânt, si ca o ulitã pentru trecãtori’” (Is. 51,21-23). 0 
Ochiul Domnului, privind de-a lungul veacurilor, s-a oprit asupra crizei pe care o avea de întâmpinat poporul Sãu, atunci când puterile pãmântesti se vor alinia împotriva lui. Asemenea robilor captivi, copiii lui Dumnezeu se vor teme de moartea prin înfometare sau prin violentã. Dar Cel Sfânt, care a despãrtit Marea Rosie înaintea lui Israel, Îsi va manifesta marea Sa putere si va pune capãt robiei lor. “Ei vor fi ai Mei, zice Domnul ostirilor, Îmi vor fi o comoarã deosebitã, în ziua pe care o pregãtesc Eu. Voi avea milã de ei, cum are milã un om de fiul sãu, care-i slujeste” (Mal. 3,17). 0 
Dacã sângele martorilor credinciosi ai lui Hristos ar fi vãrsat în vremea aceasta, n-ar mai fi ca sângele martirilor, o sãmântã semãnatã pentru a aduce un seceris pentru Dumnezeu. Credinciosia lor n-ar mai fi o mãrturie pentru a-i convinge pe altii despre adevãr; cãci inima împietritã a respins atât de mult valurile de milã, pânã când ele nu se mai întorc. Dacã cei neprihãniti ar fi lãsati acum sã cadã ca o pradã în mâna vrãjmasilor, aceasta ar fi o biruintã pentru printul întunericului. Psalmistul spune: “Cãci El mã va ocroti în coliba Lui, în ziua necazului, mã va ascunde sub acoperisul cortului Lui” (Ps. 27,5). Hristos a spus: “Du-te, poporul Meu, intrã în odaia ta, si încuie usa dupã tine; ascunde-te câteva clipe, pânã va trece mânia! Cãci iatã, Domnul iese din Locuinta Lui sã pedepseascã nelegiuirile locuitorilor pãmântului” (Is. 26,20.21). Glorioasã va fi eliberarea acelora care au asteptat cu rãbdare venirea Sa si ale cãror nume sunt scrise în cartea vietii. 0 
Toate comorile universului vor fi deschise spre studiu mântuitilor lui Dumnezeu. Neîncãtusati de moarte, ei îsi iau zborul neobosit cãtre lumile îndepãrtate – lumi care au fost miscate de durere la vederea necazului oamenilor si au tresãltat în cântãri de bucurie la vestea despre un suflet salvat. Cu o bucurie de nedescris, copiii pãmântului ajung pãrtasi la bucuria si întelepciunea fiintelor necãzute. Ei se împãrtãsesc din comorile de cunostintã si întelegere câstigate prin veacuri si veacuri din contemplarea lucrãrilor mâinilor lui Dumnezeu. Cu o viziune neumbritã, ei privesc slava creatiunii – sori, stele si sisteme, toate în ordinea rânduitã lor înconjurând tronul Dumnezeirii. Numele Creatorului este scris pe toate lucrurile, de la cea din urmã si pânã la cea mai mare, si în toate se manifestã bogãtiile puterii Sale. 0 
Si anii vesniciei, în desfãsurarea lor, vor aduce descoperiri mai bogate si mai slãvite despre Dumnezeu si despre Hristos. Pe mãsurã ce creste cunostinta, cresc si dragostea, respectul si fericirea. Cu cât oamenii Îl vor cunoaste pe Dumnezeu mai mult, cu atât mai mare va fi admiratia lor fatã de caracterul Sãu. Când Isus deschide în fata lor bogãtiile mântuirii si realizãrile uimitoare în lupta cea mare cu Satana, inimile celor mântuiti sunt cuprinse de o devotiune si mai arzãtoare si, cu o bucurie si mai entuziastã, îsi ating harpele de aur si atunci de zece mii de ori zece mii si mii de mii de glasuri se unesc pentru a înãlta coruri puternice de laudã. “Si pe toate fãpturile care sunt în cer, pe pãmânt, sub pãmânt, pe mare si tot ce se aflã în aceste locuri, le-am auzit zicând: ’A Celui ce sede pe scaunul de domnie, si a Mielului sã fie lauda, cinstea, slava si stãpânirea în vecii vecilor!’” (Apoc. 5,13) 0 
Marea luptã s-a sfârsit. Pãcatul si pãcãtosii nu mai existã. Universul întreg este curat. O singurã vibratie de armonie si de bucurie strãbate prin creatiunea imensã. De la Acela care a creat toate se revarsã viata, lumina si fericirea prin domeniile spatiului fãrã sfârsit. De la atomul minuscul si pânã la lumile cele mari, toate lucrurile, însufletite si neînsufletite, în frumusetea lor neumbritã si într-o bucurie desãvârsitã, declarã cã Dumnezeu este iubire. 0