„ Când trecea, Isus a văzut pe un orb din naştere.” Ioan 9:1

Din acest text, iau de la Isus trei învăţături:
1. În lucrarea Lui sunt înrolat continuu şi nu câteodată. „Cât este ziuă, trebuie să lucrez lucrările Celui ce M-a trimis…” (vers.4). Tendinţa omului este aceea de a dobândi un sentiment de suficienţă, de îndreptăţire după săvârşirea unor fapte bune. Este mulţumit că, în sfârşit, a făcut ceva pentru acest Dumnezeu al său. Simţământul de obligativitate dispare pentru o perioadă. Este rezultant al îndreptăţirii prin fapte. Omul nu a renunţat în totalitate la ideea că este pe placul lui Dumnezeu atâta timp cât face ceva pentru El. Problema este că acest simţământ se poate combina cu unul de sinceritate, însă la Dumnezeu nu există jumătăţi de măsură. Niciodată nu vom putea spune că am lucrat îndeajuns. Niciodată nu putem afirma că am fost pe deplin dedicaţi. Privind la Modelul nostru, ne ruşinăm de modul nostru atât de îngust de a privi lucrurile. De la El învăţăm că lupta dintre bine şi rău nu are capăt până ce determinantul răului nu va pieri.
2. Dumnezeu face totul pentru salvarea omului. Fiecare ne identificăm cu orbul din naştere. Habar avem pe ce lume trăim; nu suntem conştienţi de adevărata realitate, pentru că ea poate fi cunoscută doar prin Isus; concepţiile noastre se limitează doar la vizual, dar acest vizual ne poate înşela (nu mă îndoiesc că îndreptăţirea prin fapte este un rezultat al concepţiei înguste despre Dumnezeu). Fără Isus lumea noastră ar fi un întuneric total, pentru că prezenţa Lui aduce lumina. „Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.” Ioan 8:12. Dumnezeu este cel care iniţiază procesul transformării noastre; tot El ne convinge de păcat; El ne iartă păcatele; El ne oferă puterea de a nu mai păcătui; în El este desăvârşirea noastră.
3. De asemenea, mă pune pe gânduri atitudinea lui Isus faţă de un om fără valoare în ochi celorlalţi. Niciun învăţător nu a onorat aşa de mult omul precum l-a onorat Isus. Şi nu mi L-aş imagina pe Isus trecând indiferent, chiar dacă orbul nu era conştient de prezenţa Fiului lui Dumnezeu. Aşa cum orbul nu putea să vadă lumina fizică, el nu putea să vadă nici Lumina lumii. Singura posibilitate de vindecare era ca acel glas creator şi regenerator al lui Isus să pătrundă în mintea orbului şi acolo să se întâmple minunea transformatoare. „Dumnezeu a zis: `Să fie lumină!` Şi a fost lumină.”