Share

A PREDICA CONTRARIU DOCTRINEI STABILITE
ELLEN G. WHITE
,,Dar un înger al Domnului a deschis uşile temniţei, noaptea, i-a scos afară şi le-a zis: „Duceti-vă, staţi în Templu şi vestiţi poporului toate cuvintele vieţii acesteia”. (Fapte 5, I9). Noi vedem aici, că bărbatii cu autoritate nu trebuie ascultaţi întot- deauna, chiar dacă ei ar susţine (pretinde) că ar fi învăţători ai principiilor Bibliei. Sunt mulţi astăzi care se simt indignaţi şi revoltaţi, când se ridică vreo voce care prezintă idei ce se deosebesc (diferă) de ideile lor proprii, în ce priveşte punctele de credinţă. Nu şi-au apărat ei oare destul timp ideile lor ca adevăr? Iată cum judecau preoţii şi rabinii în zilele apostolilor: Ce vor aceşti oameni neînvăţaţi, unii dintre ei chiar pescari, care prezintă idei contrarii doctrinei pe care preoţii şi conducătorii învăţaţi o predă poporului? Ei n-au dreptul să se amestece în ce priveşte temelia principiilor credinţei noastre
Dar noi vedem, că Dumnezeul Cerului însărcinează uneori pe oameni ca să înveţe aceea, ce este considerat ca fiind contrariu doctrinei stabilite. Deoarece acei care au fost odată depozitarii adevărului au devenit necredincioşi însărcinării lor sfinte, Domnul a ales pe alţii care sunt voioşi a primi razele strălucitoare ale Soarelui Dreptăţii şi voiesc să apere adevăruri care nu sunt în de acord cu ideile conducătorilor religioşi. Şi atunci aceşti conducători, în orbia minţii lor, dau deplin avânt pretinsei lor indignări drepte, împotriva acelora care dau la o parte fabulele nutrite. Ei lucrează asemenea unor oameni care şi-au pierdut mintea. Ei nu consideră posibilitatea că ei poate n-au înţeles bine Cuvântul. Ei nu vor să deschidă ochii lor ca să discearnă faptul că ei au interpretat şi folosit rău Scripturile şi au clădit nişte teorii false, numindu-le principiile de baza ale credinţei.
Dar Spiritul Sfânt va descoperi din timp în timp adevărul prin uneltele Sale alese şi nici un om, nici un preot sau conducător nu are dreptul să zica: “Voi să nu daţi publicităţii părerile voastre deoarece eu nu cred în ele.” Acel “eu” minimat se va încumeta să dărâme învăţătura Spiritului Sfânt. Oamenii vor căuta pentru câtva timp ca s-o înăbuşe şi s-o stingă; dar aceasta nu va face din rătăcire adevăr, sau din adevăr rătăcire. Minţile inventive ale oamenilor au făcut să prospere ideile speculative în diferite direcţii, dar când Spiritul Sfânt face să răsară lumina în sufletele oamenilor, El nu respectă orice punct de aplicare a cuvântului de către oameni. Dumnezeu inspira pe servii Săi ca să vorbească adevărul fără să ţină seama de ceea ce oamenii au ţinut ca adevăr confirmat.
Primejdii prezente
Chiar adventiştii de ziuă a şaptea sunt în primejdia de a închide ochii faţă de adevăr, aşa cum el este în Isus şi aceasta pentru că el este în contrazicere cu unele lucruri pe care ei le-au ţinut a fi confirmate ca adevăr, dar despre care Spiritul Sfânt învaţă că nu sunt adevăr. De aceea orice om să fie foarte modest şi să caute cu toată seriozitatea să dea eul personal la o parte şi să înalţe pe Isus. În cele mai multe din controversele religioase, la baza neînţelegerilor se află eul, care se luptă pentru supremaţie. Şi ce chestiuni sunt în joc? Lucruri care nu sunt deloc puncte vitale, dar care sunt considerate ca atare pentru că oamenii le-au dat importanţă. (vezi Mat. 12, 31-37; Mar. 14, 56; Luca 5, 21; Mat. 9, 3).
Să urmărim istoria bărbaţilor pe care preoţii şi conducătorii iudei îi credeau atât de primejdioşi, pentru motivul că ei aduceau o învăţătura nouă şi straină cu cele mai teologice subiecte. Porunca dată de Spiritul Sfânt: „Duceti-vă, staţi în Templu şi vestiţi poporului toate cuvintele vieţii acesteia” a fost ascultată de către apostoli; ei „au intrat dis-de-dimineaţă în Templu, şi au început să înveţe pe norod. Marele preot şi cei ce erau cu el, au venit pe neaşteptate, au adunat Soborul şi pe toată bătrânimea fiilor lui Israel, şi au trimis la temniţă să aducă pe apostoli. Aprozii, la venirea lor, nu i-au găsit în temniţă. S-au întors şi au spus astfel: „Temniţa am găsit-o încuiată cu toată grija, şi pe păzitori stând în picioare la uşi; dar, când am deschis, n-am găsit pe nimeni înăuntru.” Când au auzit aceste vorbe, căpitanul Templului şi preoţii cei mai de seamă au rămas înmărmuriţi, şi nu ştiau ce să creadă despre apostoli şi despre urmările acestei întâmplări. Cineva a venit şi le-a spus: „Iată că oamenii, pe care i-aţi băgat în temniţă, stau în Templu, şi învaţă pe norod.” Atunci căpitanul Templului a plecat cu aprozii, şi i-au adus; dar nu cu sila, căci se temeau să nu fie ucişi cu pietre de norod.” Dacă preoţii şi conducătorii şi-ar fi dat pe fată adevărătele lor simţătninte faţă de apostoli, atunci am fi avut un raport cu totul altul; pentru că îngerul 1ui Dumnezeu supraveghea acea scenă, ca să preamărească Numele Său, în cazul că s-ar fi făcut vreo violenţă servilor Săi.
Raspunsul Apostolilor
„După ce i-au adus, i-au pus înaintea Saborului. Şi marele preot i-a întrebat astfel: “Nu v-am poruncit noi cu tot dinadinsul să nu învăţaţi pe norod în Numele acesta? Şi voi iată că aţi umplut Ierusalimul cu învăţătura voastră şi căutaţi să aruncaţi asupra noastră sângele acelui om”. (Vezi Matei 23, 34.35) „Petru şi ceilalţi apostoli, drept răspuns, i-au zis: Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni! Dumnezeul părinţilor noştri a înviat pe Isus pe care voi L-aţi omorât, atârnandu-L pe lemn. Pe acest Isus, Dumnezeu L-a înălţat cu puterea Lui, şi L-a făcut Domn şi Mântuitor, ca să dea lui Israel pocăinţa şi iertarea păcatelor. Noi suntem martori ai acestor lucruri, ca şi Duhul Sfânt, pe care L-a dat Dumnezeu celor ce ascultă de El.” Când au auzit ei aceste vorbe, îi tăia la inimă şi s-au sfătuit să-i omoare.”
Atunci Spiritul Sfânt a mişcat inima lui Gamaliel, „un fariseu”, „un învăţător al Lelgii, preţuit de tot poporul”, care le-a dat sfatul, zicându-le: „Nu mai necăjiţi pe oamenii aceştia, şi lăsaţi-i în pace! Dacă încercarea sau lucrarea aceasta este de la oameni, se va nimici; dar dacă este de la Dumnezeu, n-o veţi putea nimici. Să nu vă pomeniţi că luptaţi împotriva lui Dumnezeu.” Ei au ascultat de el.”Exemple despre manifestarea harului divin
Noi putem vedea ce mari dovezi au fost date preoţilor şi conducătorilor şi cu câtă îndărătnicie s-au împotrivit ei Spiritului lui Dumnezeu. Acei care pretind a avea o înţelepciune şi o evlavie înaltă pot face (împotriva lor înşişi) cele mai teribile şi mai fatale greşeli, dacă îngâduie ca mintea lor să fie influenţata de o alta putere şi dacă apucă pe o cale contrară cu Spiritul Sfânt. Domnul Hristos, reprezentat prin Spiritul Sfânt, era prezent în adunare, dar ei nu-şi dadeau seama. Pentru un moment, ei au simţit convingerea Spiritului Sfânt că Isus era Fiul lui Dumnezeu; dar ei şi-au înăbuşit convingerea, devenind şi mai orbiţi de învărtoşati ca până aici. Chiar după ce răstigniseră pe Mântuitorul, Dumnezeu, în harul Său, le-a trimis si alte dovezi prin faptele săvârşite de apostoli. El le-a dat incă o invitaţie la pocăinţa, chiar prin mustrarea aspră adusă împotriva lor de către apostoli, că au ucis pe Prinţul vieţii.
Nu numai păcatul uciderii Fiului lui Dumnezeu era care îi exludea de la mântuire, ci şi persistenţa lor în lepădarea luminii şi a convingerii Spiritului Sfânt. Duhul care a lucrat în fiii neascultării, lucra şi în ei, făcându-i să prigonească pe bărbaţii cărora Dumnezeu le dăduse o mărturie pentru dânşii. Răutatea răsculării creştea şi se intensifica după fiecare faptă de împotrivire contra servilor lui Dumnezeu şi a soliei pe care El le-o dăduse ca s-o vestească.
Împotrivirea contra adevărului
Cu orice faptă de împotrivire nouă ei deveneau şi mai îndărătnici. Ca conducători ai poporului, preoţii şi fruntaşii simţeau ca o datorie de a-şi apăra poziţia pe care o luaseră. Ei voiau să dovedească, cu orice preţ, că au avut dreptate. Luând poziţie împotriva lui Hristos, orice faptă de împotrivire, adăugată de ei, îi încuraja şi mai mult să persiste pe calea apucată. Faptele lor de împotrivire din trecut, trebuiau respectate ca o comoara preţioasa. Şi astfel ura şi vrăjmăşia lor înspirau acele fapte de violenţă împotriva apostolilor.Spiritul lui Dumnezeu işi manifestă prezenţa Sa prin aceia, care fără să ţina seama de teama sau favoarea oamenilor, vesteau adevărul ce le fusese încredinţat. Prin demonstraţia puterii Spiritului Sfânt, Iudeii işi vedeau crima, comisă prin refuzul lor de a primi dovezile date de Dumnezeu; dar ei nu voiau ca să cedeze din împotrivirea lor nelegiuita. Încăpăţânarea lor deveni din ce în ce tot mai hotărâta şi le aduse ruina sufletelor lor. Nu că doar n-ar fi putut ceda, că depindea de voinţa lor, dar ei nu voiau
să cedeze. Nu numai că ei deveniseră criminali şi servi ai mâniei, dar ei se înarmau mereu cu însuşirile lui Satana şi erau hotărâţi să continuie împotrivirea lor contra lui Dumnezeu. Refuzând să se pocăiască, ei işi reânoiau, din zi în zi, răscularea lor. Ei se pregăteau să secere aceea ce semănaseră. Mânia lui Dumnezeu nu este pronunţată împotriva oamenilor numai din cauza păcatelor pe care le-au comis, ci peniru că au ales o poziţie de continuă împotrivire şi cu toate că ei au avut lumina şi cunoştinţa, au continuat totuşi să repete pacătele trecutului. Daca ei s-ar fi supus, atunci ar fi fost iertaţi, dar ei erau hotărâţi să nu cedeze. Ei provocau pe Dumnezeu prin încăpăţânarea lor. Aceste suflete se predaseră pe ele înşile lui Satana şi el le stăpânea dupa cum dorea.
Cum a fost cu răscularea locuitorilor din lumea antideluviană? După ce au lepădat solia lui Noe, ei s-au afundat în păcate cu şi mai mare predare ca înainte, dublând astfel enormitatea faptelor lor corupte. Acei care refuză să se reformeze prin acceptarea lui Hristos, nu găsesc nimic reformativ în păcat; cugetul lor e hotărât să urmeze spiritului lor de revoltă şi ei nu sunt şi nu vor fi niciodata forţaţi să se supună. Judecata, pe care Dumnezeu a adus-o asupra lumii antideluviene, o declara ca incurabilă. Distrugerea Sodomei proclama pe locuitorii celui mai frumos ţinut din 1ume, ca incorigibili de păcat. Focul şi pucioasa, venită din cer, a mistuit orice lucru afara de Lot, femeia şi cele două fiice ale sale. Femeia, privind înapoi, ca o nesocotire a poruncii 1ui Dumnezeu, deveni un stâlp de sare.
Cât de multă răbdare a avut Dumnezeu cu naţiunea iudaica, în timp ce ei murmurau şi se răsculau, călcând Sabatul şi orice precept al Legii! În repetate rânduri, El i-a declarat ca mai răi decât păgânii. Fiecare generaţie a întrecut nelegiuirile precedente. Dumnezeu a îngăduit ca ei să meargă în captivitate; dar după eliberarea lor, poruncile Sale erau uitate. Orice lucru pe care El îl încredinţase poporului, spre a-1 păstra cu sfinţenie, era pervertit sau dat la o parte prin născocirile oamenilor răsculatori. Hristos le-a zis, celor din zilele Sale:„Nu v-a dat oare Moise Legea şi totuşi nici unul din voi nu ţine Legea?” Şi aceştia, cărora le vorbea Isus – erau acei bărbaţi care îsi însuşeau dreptul de judecată şi cenzori ai acelora pe care Spiritul Sfânt îi mâna ca să vestească poporului cuvântul Iui Dumnezeu. (Vezi loan 7, 19-23. 27. 28; Luca 11, 37-52).
„Dumnezeu doreşte ca oamenii să-şi folosească minţile şi cunoştinţele pentru sine. El n-a intenţionat niciodată ca un om să devină umbra altuia şi să dea glas sentimentelor altcuiva. Dar această rătăcire a pătruns de un timp printre noi, că foarte puţini trebuie să fie minte, cunoştinţă şi judecată pentru toţi lucrătorii lui Dumnezeu. Temelia creştinismului este ‚Hristos, Dreptatea noastră’. Oamenii sunt responsabili individual înaintea lui Dumnezeu şi trebuie să acţioneze aşa cum îi îndeamnă Dumnezeu, nu aşa cum o altă minte acţionează asupra minţilor lor, pentru că dacă această metodă de influenţare indirectă este menţinută, sufletele nu pot fi influenţate şi îndrumate de marele EU SUNT. Pe de altă parte, ei vor avea experienţa amestecată cu experienţa altuia, şi vor fi ţinuţi sub o restrângere morală, care nu permite nici o libertate de acţiune sau alegere.” E.White – 1888 Materials, p. 112

Share

Controverse doctrinale
perspectivă divină – Ellen G. White RH 18 februarie 1890
Avem nevoie să înţelegem timpul pe care îl trăim. Noi nu îl înţelegem nici pe jumătate. Nici pe jumătate nu îl percepem. Inima mea tremură când mă gândesc ce vrăjmaş avem de înfruntat şi cât de puţin suntem pregătiţi să-l înfruntăm. Mi-au fost prezentate iar şi iar încercările copiilor lui Israel şi atitudinea lor chiar înaintea primei veniri a lui Hristos, spre a ilustra poziţia poporului lui Dumnezeu înaintea celei de-a doua veniri a lui Hristos. Vrăjmaşul folosea orice ocazie spre a controla minţile iudeilor, lucru pe care îl face şi astăzi, încercând să orbească minţile slujitorilor lui Dumnezeu, ca ei să nu fie în stare să discearnă adevărul preţios.
Când a venit Hristos în lumea noastră, Satana era la lucru, bătându-se pentru fiecare centimetru pe calea de la iesle la Calvar. El acuza pe Dumnezeu că cere de la îngeri renunţare la sine, iar El nu ştie nimic despre aşa ceva şi nu face nici un sacrificiu pentru alţii. Aceasta era acuzaţia pe care a adus-o Satana împotriva lui Dumnezeu în cer, iar după ce a fost izgonit de acolo, el L-a acuzat pe Domnul mereu că cere o slujire severă, pe care El Însuşi nu o oferă. Hristos a venit în lume spre a dezminţi aceste acuzaţii false şi spre a-L descoperi pe Tatăl. Noi nu ne putem imagina umilinţa pe care a îndurat-o luând asupra Sa natura noastră. Nu în sensul că este umilitor să aparţii familiei omeneşti. Dar El, care era Majestatea cerului, Regele slavei, S-a umilit pe Sine şi a devenit un prunc, suferind durerile şi necazurile muritorilor. El nu a venit într-o poziţie înaltă, spre a fi un om bogat şi puternic, dar, deşi era bogat, a devenit sărac pentru noi, ca prin sărăcia Lui noi să fim îmbogăţiţi. El a coborât pas cu pas tot mai jos în umilinţă. A fost alungat din oraş în oraş, căci oamenii nu doreau să primească Lumina lumii. Ei erau perfect satisfăcuţi cu poziţia lor.
Controverse doctrinale
perspectivă divină – Ellen G. White RH 18 februarie 1890
Avem nevoie să înţelegem timpul pe care îl trăim. Noi nu îl înţelegem nici pe jumătate. Nici pe jumătate nu îl percepem. Inima mea tremură când mă gândesc ce vrăjmaş avem de înfruntat şi cât de puţin suntem pregătiţi să-l înfruntăm. Mi-au fost prezentate iar şi iar încercările copiilor lui Israel şi atitudinea lor chiar înaintea primei veniri a lui Hristos, spre a ilustra poziţia poporului lui Dumnezeu înaintea celei de-a doua veniri a lui Hristos. Vrăjmaşul folosea orice ocazie spre a controla minţile iudeilor, lucru pe care îl face şi astăzi, încercând să orbească minţile slujitorilor lui Dumnezeu, ca ei să nu fie în stare să discearnă adevărul preţios.
Când a venit Hristos în lumea noastră, Satana era la lucru, bătându-se pentru fiecare centimetru pe calea de la iesle la Calvar. El acuza pe Dumnezeu că cere de la îngeri renunţare la sine, iar El nu ştie nimic despre aşa ceva şi nu face nici un sacrificiu pentru alţii. Aceasta era acuzaţia pe care a adus-o Satana împotriva lui Dumnezeu în cer, iar după ce a fost izgonit de acolo, el L-a acuzat pe Domnul mereu că cere o slujire severă, pe care El Însuşi nu o oferă. Hristos a venit în lume spre a dezminţi aceste acuzaţii false şi spre a-L descoperi pe Tatăl. Noi nu ne putem imagina umilinţa pe care a îndurat-o luând asupra Sa natura noastră. Nu în sensul că este umilitor să aparţii familiei omeneşti. Dar El, care era Majestatea cerului, Regele slavei, S-a umilit pe Sine şi a devenit un prunc, suferind durerile şi necazurile muritorilor. El nu a venit într-o poziţie înaltă, spre a fi un om bogat şi puternic, dar, deşi era bogat, a devenit sărac pentru noi, ca prin sărăcia Lui noi să fim îmbogăţiţi. El a coborât pas cu pas tot mai jos în umilinţă. A fost alungat din oraş în oraş, căci oamenii nu doreau să primească Lumina lumii. Ei erau perfect satisfăcuţi cu poziţia lor.
Fiul lui Dumnezeu a fost asaltat de puterile întunericului la fiecare pas. După botez, El a fost dus de Duhul în pustie, unde a fost ispitit patruzeci de zile. Am primit scrisori în care se spunea că Hristos nu putea să aibă aceeaşi natură ca omul, căci dacă ar fi avut, El ar fi căzut sub aceleaşi ispite. Dacă nu avea aceeaşi natură cu omul, El nu putea fi exemplul nostru. Dacă nu era părtaş al naturii noastre, nu putea fi ispitit aşa cum este omul. Dacă pentru El nu era posibil să cedeze în faţa ispitei, nu putea fi ajutorul nostru. A fost o realitate solemnă că Hristos a venit să poarte bătăliile ca un om, în locul omului. Ispitirea şi biruinţa lui ne spun că omenirea trebuie să copieze Modelul; omul trebuie să devină părtaş de natură divină.
Divinitatea şi omenescul erau unite în Hristos. Divinitatea nu era degradată de omenesc, ci îşi păstra poziţia, dar omenescul, fiind unit cu divinul, a rezistat celui mai aprig test al ispitei în pustie. Prinţul acestei lumi a venit la Hristos după un post lung, când El era tare înfometat, şi I-a sugerat să poruncească pietrelor să se facă pâini. Dar planul lui Dumnezeu, conceput pentru salvarea omului, prevedea ca Hristos să cunoască foamea, sărăcia şi fiecare fază a experienţei umane. El a rezistat ispitei prin aceeaşi putere pe care o poate avea omul. El s-a prins de tronul lui Dumnezeu, şi nu există nici un bărbat sau femeie care să nu aibă acces la acelaşi ajutor prin credinţă în Dumnezeu. Omul poate deveni părtaş de natură divină. Nu există nici un suflet care să nu aibă ajutorul cerului în ispită şi încercare. Hristos a venit să descopere izvorul puterii Sale, ca omul să nu se bazeze pe capacităţile lui neajutorate.
Cei ce vor birui vor trebui să implice toate puterile fiinţei lor. Ei trebuie să agonizeze pe genunchi în faţa lui Dumnezeu. Hristos a venit să fie exemplul nostru, spre a ne face cunoscut că noi putem deveni părtaşi de natură divină. Cum? Scăpând de stricăciunea care există în lume prin poftă. Satana nu a obţinut biruinţa asupra lui Hristos. El nu şi-a pus piciorul pe sufletul Răscumpărătorului. El nu a atins capul, deşi a zdrobit călcâiul. Hristos, prin exemplul Său, a demonstrat că omul poate trăi în integritate. Omul poate avea o putere de a rezista răului, o putere pe care nici pământul, nici moartea, nici iadul nu o pot stăpâni; o putere care îl va aşeza acolo unde poate birui aşa cum a biruit Hristos. Divinul şi omenescul pot fi combinate în ei.
Lucrarea lui Hristos a fost aceea de a prezenta adevărul în cadrul evangheliei, de a descoperi preceptele şi principiile pe care le-a dat omului căzut. Fiecare idee pe care o prezenta El era personală. El nu avea nevoie să împrumute idei de la nimeni, deoarece El era creatorul întregului adevăr. El putea prezenta ideile profeţilor şi filozofilor şi totuşi să-Şi păstreze originalitatea, căci toată înţelepciunea era a Lui. El era izvorul întregului adevăr. El era înaintea tuturor, şi prin învăţătura Sa a devenit liderul spiritual al tuturor secolelor.
Hristos era Cel care vorbise prin Melhisedec, preotul Dumnezeului celui Prea Înalt. Melhisedec nu era Hristos, ci era vocea lui Dumnezeu în lume, reprezentantul Tatălui. De-a lungul tuturor generaţiilor trecute, Hristos era Cel care vorbise. Hristos şi-a condus poporul şi a fost Lumina lumii. Când l-a ales pe Avraam ca reprezentant al adevărului Său, El l-a scos din ţara lui, departe de familia lui, şi l-a pus de o parte. El dorea să-l modeleze după tiparul Său. El dorea să-l înveţe după propriul Său plan. Tiparul învăţătorilor lumii nu trebuia să fie asupra lui. El trebuia să fie învăţat cum să poruncească copiilor şi casei lui după el să păzească calea Domnului, să facă dreptate şi judecată. Aceasta este lucrarea pe care Dumnezeu doreşte să o facem noi. El doreşte să înţelegem cum să ne conducem familiile, copiii, cum să poruncim casei noastre să păzească calea Domnului.
Ioan a fost chemat să facă o lucrare specială. El trebuia să pregătească calea Domnului, să îndrepte cărările. Domnul nu l-a trimis la şcolile profeţilor şi rabinilor. El l-a dus în pustie, departe de adunările oamenilor, ca să poată învăţa din natură şi despre Dumnezeul naturii. Dumnezeu nu dorea ca el să aibă tiparul preoţilor şi conducătorilor. El era chemat să facă o lucrare specială. Domnul era Cel care i-a dat solia. S-a dus el la preoţi şi la conducători să întrebe dacă poate să-şi prezinte solia? Nu. Dumnezeu l-a dus departe de ei, ca să nu poată fi influenţat de spiritul şi învăţătura lor. El era vocea celui ce strigă în pustie: “Pregătiţi calea Domnului, neteziţi în locurile uscate un drum pentru Dumnezeul nostru! Orice vale să fie înălţată, orice munte şi orice deal să fie plecate, coastele să se prefacă în câmpii şi strâmtorile în vâlcele! Atunci se va descoperi slava Domnului şi în clipa aceea orice făptură o va vedea; căci gura Domnului a vorbit” (Isaia 40, 3-5). Aceasta este chiar solia care trebuie dată poporului nostru. Ne aflăm la sfârşitul timpului, iar solia este: “Eliberaţi drumul Împăratului, adunaţi pietrele, ridicaţi un steag pentru popor.” Poporul trebuie trezit. Nu este vremea să strigăm pace şi siguranţă. Ni se spune: “Strigă tare şi nu te opri, înalţă-ţi glasul ca o trâmbiţă şi spune poporului Meu nelegiuirile lui, şi casei lui Iacob păcatele ei.”
Lumina slavei lui Dumnezeu strălucea asupra Reprezentantului nostru, iar acest lucru ne spune că slava lui Dumnezeu poate străluci asupra noastră. Cu braţul Său omenesc, Hristos a cuprins rasa umană, iar cu braţul Său divin s-a prins de tronul Celui Infinit, legând pe om de Dumnezeu şi pământul de cer.
Lumina slavei lui Dumnezeu trebuie să cadă asupra noastră. Avem nevoie de ungerea divină de sus. Oricât de inteligent, oricât de educat ar fi un om, el nu este calificat să înveţe pe alţii dacă nu s-a prins cu putere de Dumnezeul lui Israel. Cel care este legat de cer va face lucrările lui Hristos. Prin credinţă în Dumnezeu, el va avea putere asupra omenescului. El va căuta oile pierdute ale casei lui Israel. Dacă putere divină nu este unită cu efortul omenesc, nu aş da un pai pe tot ce poate face cel mai mare dintre oameni.
Duhul Sfânt lipseşte din lucrarea noastră. Nimic nu mă înspăimântă mai mult decât să văd spiritul de ceartă manifestat de fraţii noştri. Ne aflăm pe un teren periculos atunci când nu ne putem întâlni ca nişte creştini, şi cu amabilitate să examinăm punctele controversate. Îmi vine să fug dintr-un astfel de loc, ca nu cumva să iau chipul celor care nu pot investiga deschis doctrinele Bibliei. Cei care nu pot examina cu imparţialitate dovezile unei poziţii care se deosebeşte de a lor, nu sunt potriviţi să înveţe în nici un departament al cauzei lui Dumnezeu. Ceea ce avem nevoie este botezul cu Duhul Sfânt. Fără acest lucru, nu suntem mai potriviţi să ieşim în lume decât erau ucenicii după răstignirea Domnului lor. Isus cunoştea lipsa lor şi le-a spus să rămână în Ierusalim până vor primi o putere de sus. Fiecare profesor trebuie să fie un cercetător, ca ochii lui să poată fi unşi să vadă dovezile adevărului progresiv al lui Dumnezeu. Razele Soarelui Neprihănirii trebuie să strălucească în inima lui, dacă vrea să ofere lumină altora.
Nimeni nu este capabil să explice Scripturile fără ajutorul Duhului Sfânt. Dar când te apleci asupra cuvântului lui Dumnezeu cu o inimă umilă şi doritoare de învăţătură, îngerii lui Dumnezeu vor fi alături de tine spre a te impresiona cu dovezile adevărului. Când Duhul lui Dumnezeu se odihneşte asupra ta, nu vor exista sentimente de invidie sau gelozie când examinăm poziţia altuia. Nu va exista nici un spirit de acuzare sau critică, aşa cum a inspirat Satana inimile conducătorilor iudei împotriva lui Hristos. Aşa cum Hristos i-a spus lui Nicodem, aşa vă spun şi eu: “Trebuie să vă naşteţi din nou.” Trebuie să aveţi tiparul divin înainte ca să puteţi discerne cerinţele sacre ale adevărului. Dacă învăţătorul nu este un cercetător în şcoala lui Hristos, nu este pregătit să înveţe pe alţii.
Noi va trebui să ajungem în situaţia în care toate diferenţele să fie înlăturate. Dacă cred că am lumină, datoria mea va fi să o prezint. Să presupunem că mă consultam cu alţii referitor la solia pe care Domnul mi-a dat-o pentru popor; făcând aşa, uşa se putea închide astfel ca lumina să nu ajungă la cei la care a trimis-o Dumnezeu. Când a intrat în Ierusalim, întreaga mulţime a ucenicilor a început să se bucure şi să laude pe Dumnezeu cu voce tare,
pentru toate lucrările puternice pe care le-au văzut; şi ziceau, “Binecuvântat să fie Împăratul care vine în numele Domnului. Pace în ceruri şi slavă în locurile preaînalte.” Unii dintre fariseii care se aflau în mulţime au zis, “Învăţătorule, ceartă-ţi ucenicii. Dar El le-a răspuns: Adevărat vă spun că dacă ei vor tăcea, pietrele vor striga.”
Iudeii încercau să oprească proclamarea soliei care fusese profetizată în cuvântul lui Dumnezeu; dar profeţia trebuia să se împlinească. Domnul spune: “Iată, vă voi trimite pe prorocul Ilie înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată” (Maleahi 4,5). Cineva trebuie să vină în spiritul şi puterea lui Ilie, iar când acesta apare, oamenii spun: “Eşti prea zelos, nu interpretezi Scriptura aşa cum trebuie. Dă-mi voie să-ţi spun eu cum să- ţi prezinţi solia.”
Sunt mulţi care nu pot face deosebire între lucrarea lui Dumnezeu şi cea a oamenilor. Eu voi comunica adevărul aşa cum mi-l dă Dumnezeu, şi vă spun acum: Dacă veţi continua să căutaţi greşeli, să menţineţi un spirit de împotrivire, nu veţi cunoaşte niciodată adevărul. Isus spunea ucenicilor Săi: “Mai am multe lucruri să vă spun, dar acum nu le puteţi purta.” Ei nu erau în poziţia în care să poată aprecia lucrurile sacre şi veşnice. Dar Isus a promis că va trimite un Mângâietor, care le va spune toate lucrurile şi le va aduce aminte tot ce le-a spus El. Fraţilor, nu trebuie să ne punem încrederea în om. Trebuie să vă agăţaţi sufletele neputincioase de Isus. Nu este potrivit să bem apă din vale, deşi există un izvor în munte. Să părăsim apele de jos, să ne îndreptăm spre cele de sus. Dacă există puncte de credinţă pe care nu le înţelegeţi, asupra cărora nu sunteţi de acord, cercetaţi, comparaţi verset cu verset, înfigeţi adânc sapa în mina cuvântului lui Dumnezeu. Aşezaţi-vă pe voi şi opiniile voastre pe altarul lui Dumnezeu, renunţaţi la ideile preconcepute şi lăsaţi Duhul Sfânt să vă conducă în tot adevărul.
Fratele meu spunea odată că nu o să asculte nimic din doctrinele pe care le susţinem noi, de teamă să nu fie convins. Nu venea la întâlnirile noastre şi nici nu asculta prezentările noastre; dar mai târziu a recunoscut că este la fel de vinovat ca şi când a ştiut. Dumnezeu i-a oferit ocazia să afle adevărul, şi îl va considera responsabil pentru acea ocazie. Sunt mulţi printre noi care au prejudecăţi faţă de doctrinele care se discută acum. Ei nu vin să asculte, nu doresc să investigheze cu calm, dar îşi prezintă obiecţiunile pe la spate. Ei sunt perfect mulţumiţi de poziţia lor. “Tu zici, sunt bogat, m-am îmbogăţit şi nu duc lipsă de nimic; şi nu ştii că eşti nenorocit, ticălos, sărac, orb şi gol.”
Aceste versete se aplică celor care trăiesc sub proclamarea acestei solii, dar nu doresc să o audă. De unde ştiţi că Domnul nu dă dovezi proaspete ale adevărului, aşezându-l într-un context nou, ca să poată fi pregătită calea Domnului? Ce planuri aţi făcut ca lumină nouă să fie introdusă în rândurile poporului lui Dumnezeu? Ce dovezi aveţi că Dumnezeu nu a trimis lumină copiilor Săi? Orice mulţumire de sine, egoism şi mândrie trebuiesc lăsate la o parte. Trebuie să venim la picioarele lui Isus şi să învăţăm de la Cel ce este blând şi smerit cu inima. Isus nu Îşi învăţa ucenicii aşa cum făceau rabinii. Mulţi dintre iudei veneau să asculte cum descoperea Isus tainele mântuirii, dar nu veneau să înveţe; ei veneau să critice, să Îl prindă cu vreo inconsistenţă, ca să poată produce prejudecăţi în mintea poporului. Ei erau mulţumiţi cu cunoştinţele lor, dar copiii lui Dumnezeu trebuie să fie obişnuiţi cu vocea adevăratului Păstor. Nu este aceasta o vreme când este foarte potrivit să postim şi să ne rugăm? Suntem în pericolul de a intra în vrajbă, în pericolul de a ne separa în tabere asupra unui punct controversat. Nu ar fi cazul să-L căutăm pe Dumnezeu cu seriozitate, cu umilinţă, ca să putem şti care este adevărul?
Natanael l-a auzit pe Ioan arătând spre Mântuitorul şi spunând: “Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii.” Natanael a privit la Isus, dar a fost dezamăgit de felul cum arăta Mântuitorul lumii. Putea fi Mesia acesta, pe care se vedeau semnele muncii şi sărăciei? Isus era muncitor, El trudise alături de lucrători simpli, şi Natanael s-a depărtat. Dar el nu şi-a format o opinie definitivă despre caracterul lui Isus. El a îngenunchiat sub smochin şi a întrebat pe Dumnezeu dacă omul acesta este Mesia. Pe când se afla acolo, a venit Filip şi i-a spus: “Noi am găsit pe Acela despre care este scris în Legea lui Moise şi în profeţi, pe Isus din Nazaret, fiul lui Iosif.” Dar cuvântul “Nazaret” a stârnit din nou necredinţa, şi el a zis: “Poate ieşi ceva bun din Nazaret?” El era plin de prejudecăţi, dar Filip nu a căutat să-i combată prejudecăţile, ci doar a spus: “Vino şi vezi.” Pe când Natanael se apropia de Isus, acesta i-a zis: “Iată un israelit în care nu este vicleşug.” Uluit, Natanael L-a întrebat: “De unde mă cunoşti?” “Înainte să te cheme Filip, te-am văzut sub smochin,” i-a răspuns Isus.
Nu ar fi bine şi pentru noi să mergem sub smochin să-L rugăm pe Dumnezeu să ne spună care este adevărul? Nu ar privi El spre noi ca şi spre Natanael? Natanael a crezut în Domnul şi a exclamat: “Rabi, tu eşti Fiul lui Dumnezeu, eşti Împăratul lui Israel. Isus i-a răspuns: Pentru că ţi-am spus că te-am văzut sub smochin crezi? Vei vedea lucruri şi mai mari decât acesta. Adevărat, adevărat îţi spun, de acum înainte vei vedea cerul deschis şi pe îngerii lui Dumnezeu urcând şi coborând peste Fiul omului.”
Aceasta vom vedea şi noi dacă suntem legaţi de Dumnezeu. Dumnezeu vrea să depindem de El şi nu de om. El doreşte să avem inimi noi, doreşte să ne dea descoperiri de lumină de la tronul lui Dumnezeu. Vom avea de înfruntat tot felul de dificultăţi, dar când se prezintă câte un punct controversat, este cazul să mergem la oameni să aflăm poziţia lor, ca apoi să ne modelăm concluziile după ale lor? Nu, mergeţi la Dumnezeu. Spuneţi-I lui ceea ce doriţi. Luaţi Biblia şi cercetaţi ca după comori ascunse.
În cercetarea adevărului, noi nu săpăm destul de adânc. Fiecare suflet care crede adevărul prezent va fi adus în situaţia de a da socoteală pentru speranţa care este în el. Poporul lui Dumnezeu va fi chemat să stea în faţa împăraţilor, conducătorilor, mai marilor acestei lumi, şi ei trebuie să ştie că înţeleg ceea ce este adevărul. Ei trebuie să fie oameni convertiţi. Dumnezeu vă poate învăţa într-o secundă prin Duhul Sfânt mai mult decât vă pot învăţa toţi oamenii mari ai lumii. Universul priveşte asupra controversei care se desfăşoară pe pământ. La un preţ infinit, Dumnezeu a procurat
pentru fiecare om o ocazie ca el să afle lucrurile care îl pot face înţelept pentru mântuire. Cu câtă ardoare privesc îngerii să vadă pe cei care vor profita de această ocazie! Când poporului lui Dumnezeu i se prezintă o solie, ei nu trebuie să se ridice împotriva ei, ci trebuie să meargă la Biblie, comparând-o cu legea şi mărturia, iar dacă nu suportă acest test, atunci nu este adevărată. Dumnezeu doreşte ca minţile noastre să se dezvolte. El doreşte să reverse harul Său peste noi. Putem avea o masă plină de bunătăţi în fiecare zi, căci Dumnezeu ne poate deschide întreaga comoară a cerului. Noi trebuie să fim una cu Hristos aşa cum El este una cu Tatăl, iar Tatăl ne va iubi aşa cum Îl iubeşte pe Fiul Său. Putem avea acelaşi ajutor pe care l-a avut Hristos, putem avea putere pentru fiecare urgenţă. El ne va înconjura de jur împrejur, iar când ne vom afla în faţa conducătorilor şi autorităţilor acestui pământ, nu va trebui să ne gândim mai dinainte ce trebuie să spunem. Dumnezeu ne va învăţa chiar în acel moment. Să ne ajute Dumnezeu să venim la picioarele lui Isus şi să învăţăm de la El, înainte să căutăm să devenim învăţători pentru alţii.

Share

„Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci si la foloasele altora.” (Fil. 2,4)

Era un ratat. Nu reusise să-si îndeplinească prima mare misiune. Oamenii îl admiraseră; se întrebaseră cum reusise el să ajungă atât de sus, desi era atât de tânăr. Apoi a urmat căderea. Avusese privilegiul să lucreze cu doi dintre cei mai mari experti în domeniu, si dăduse gres. Nu a putut suporta presiunea si s-a întors acasă.
Vă puteti imagina cum se simtea Ioan Marcu, mergând pe străzile Ierusalimului, auzind soaptele celor din jur, stiind că o dezamăgise pe mama lui si pe membrii bisericii care asteptau atât de multe din partea lui? Acum se terminase totul. Nu mai era bun de nimic.
Ai trecut si tu prin această experientă? Ai avut si tu vreun esec? Poate că ai început un regim, si te-ai îngrăsat. Sau ti-ai făcut abonament la o sală de fitness, si nu te-ai mai dus acolo de câteva luni. Sau te-ai angajat să citesti toată Biblia, si ai rămas la Levitic. Ai luat vreo decizie nepotrivită, iar consecintele te urmăresc? Fă cunostintă cu Ioan Marcu si vei fi încurajat.
Ioan Marcu era doar un copil când Pavel si Barnaba, care aveau nevoie de un ajutor în călătoriile lor misionare, l-au invitat să li se alăture. Ce privilegiu! Dar după câteva luni, i s-a făcut dor de casă, iar Pavel l-a trimis repede înapoi la Ierusalim. După o vreme, când s-a mai maturizat, Ioan Marcu si-a dorit din nou să îi însotească pe Pavel si pe Barnaba în vizitarea bisericilor deja înfiintate.
De data aceasta, Pavel l-a refuzat categoric. Sunt multi ca el. Ei nu uită niciodată greselile. Li se pare greu să mai acorde încă o sansă. Pavel era hotărât să nu mai ia cu el un copil. Dar partea frumoasă a întâmplării este aceea că Barnaba era hotărât să fie îngăduitor cu Ioan Marcu. Ce bine că mai există în lume persoane ca Barnaba! Ei te încurajează si sunt de partea ta, cred în potentialul tău, în ciuda esecurilor din trecut.
Cu totii avem nevoie de o nouă sansă. Simtim nevoia să uităm greselile si să o luăm de la capăt. Ioan Marcu a beneficiat de această ocazie. Dumnezeu vrea să-ti ofere si tie un nou început. În noul an, fii îngăduitor cu ceilalti, la fel ca Barnaba.

Îti multumim, Doamne, pentru acest nou început!


Kay Kuzma