Compania a finanțat acum doi lansarea unei linii telefonice destinată copiilor care au nevoie de ajutor. De la înființare, Telefonul Copilului a înregistrat sute de apeluri din partea unor copii abuzați, cu probleme, sau pur și simplu singuri.
„Mulți dintre adulții de azi sunt prea preocupați să fie părinți buni, responsabili, care oferă, dar uită să fie atenți la ce și-ar dori copilul să primească,” atrage atenția Anda Păcurar, psihoterapeut și colaborator al campaniei. „Și nu pot afla ce își dorește acesta dacă nu petrec în mod activ și real timp cu el, dacă nu au răbdarea ca el să pună întrebări.”

Psihoterapeutul observă că timpul pare a fi ultima resursă pe care părinții se gândesc să o investească în copiii lor, deși tocmai aceasta este cea mai importantă. „Copilul are nevoie să petreacă timp separat cu fiecare părinte și timp cu ei împreună. Și când nu poate primi asta are cel putin nevoie de adulți cu care să creeze relații semnificative,” spune Anda Păcurar.

Legăturile pe care copilul le stabilește cu adulții din viața lui sunt cu atât mai importante cu cât acestea vor fi standarul după care copilul își evaluează propria persoană și își calibrează așteptările cu privire la viitor.

„De la naștere copilul caută în permanență să se conecteze la ceilalți, pentru că așa și-a început viața, 9 luni a fost conectat la mama lui. Când nu reușește să se conecteze cu părinții, caută în altă parte și dacă este în continuare descurajat ajunge să fie convins că nu-i destul de bun să fie luat în seamă,” avertizează Anda Păcurar.

Soluția la problemele de comunicare în familie pe care o propune psihoterapeutul este timpul de relaționare, în care părintele „poate chiar să nu vorbească, dar să fie acolo, prezent, atent, gata să asculte sau să răspundă la întrebările copilului.” „Ideal ar fi ca părintele şi copilul să facă lucruri împreună, dar asta nu se referă la nevoile de bază de genul mâncat, spălat sau dormit, ci la activităţi care să-l preocupe şi să îl implice pe copil la un alt nivel, stârnindu-i interesul,” conchide Păcurar.

sursa: Semnele Timpului

„Fenomenul de oscilaţie australă El Nino a scăzut în aprilie, iar această scădere a contribuit semnificativ la încălzirea observată pe centura tropicală şi la creşterea temperaturii globale în aprilie,” se arată în comunicatul remis de NOAA.

O altă informaţie din partea agenţiei americane relevă, însă, că vreme mai caldă decât în mod normal s-a înregistrat peste tot pe glob, cele mai mari diferenţe fiind prezente în Canada, Alaska, estul Statelor Unite, Australia, Asia de Sud, nordul Africii şi nordul Rusiei.

Cum era de aşteptat, unii au pus fenomenul pe seama încălzirii globale. „Încălzirea globală este principalul motiv din spatele acestei creşteri de temperatură, ca urmare a efectelor activităţii umane asupra naturii,” a spus directorul general al Departamentului Indian pentru meteorologie, HR Hatwar.

Încălzirea globală rămâne, însă, un subiect controversat, iar consensul în privinţa existenţei sau a inexistenţei fenomenului în sine este departe de a fi atins.

Oamenii de ştiinţă s-au confruntat cu una dintre cele mai mari crize de încredere după ce, în noiembrie 2009, o serie de e-mail-uri din Insitutul de Climatologie al Universităţii East Anglia a demonstrat că cercetătorii au publicat discriminatoriu rezultatele studiilor lor.

Două rapoarte oficiale au venit să infirme ipoteza unor greşeli metodologice grave în cadrul institutului. La mijlocul lunii martie, un comitet independent de evaluare ştiinţifică a publicat un document care confirmă că transmiterea informaţiilor ştiinţifice nu s-a făcut părtinitor. În luna aprilie, Comitetul Selectiv privind Ştiinţa şi Tehnologia al Camerei Comunelor din parlamentul englez a emis un raport care vine în sprijinul acestei evaluări.

sursa: Semnele Timpului

David Platt (Foto: boundbymercy.files.wordpress.com) În opinia sa mulţi creştini au redefinit creştinismul folosind reperele visului american. „Vorbim de un Iisus plăcut, din clasa de mijloc, americanizat. Un Iisus care nu înfierează materialismul şi care nu ne-ar cere niciodată să renunţăm la ceea ce avem. Un Iisus care ne dă linişte şi prosperitate, aşa încât viaţa creştină să orbiteze în jurul visului american.”

Platt ar dori ca creştinii americani să fie „radicali” în credinţa lor, să renunţe la bani, familie, prestigiu în favoarea predicării Evangheliei. Pentru a da un exemplu, Platt şi-a vândut casa şi s-a mutat într-una mai mică, diferenţa de bani fiind donată săracilor. În cadrul „Experimentului radical”, mai mulţi membri ai megabisericii sale l-au urmat pe pastor în sacrificarea bunurilor materiale.

„Biserica de azi trebuie să trăiască o viaţă radicală”, afirmă pastorul unei alte megabiserici americane. Prezent la Expoziţia de Resurse Creştine, Francis Chan, pastorul bisericii californiene Cornerstone a creionat profilul creştinului în termeni sumari: „în zilele noastre mergi la biserică, priveşti în faţă, cânţi, asculţi o predică şi apoi pleci acasă.”

Foto: bagofnothing.com Pastorul face apel la acţiune, mai mult decât simpla prezenţă la biserică. „Sunt foarte îngrijorat de acei oameni care păşesc în clădirile pe care le numim biserici, care cred că sunt creştini pentru că au spus o rugăciune. A spune o rugăciune e egal cu zero dacă nu e urmată de acţiune.”

Afirmaţiile lui Chan au venit la scurt timp după ce a anunţat că se va retrage din poziţia de pastor senior al bisericii Cornerstone din Simi Valley (California). Deşi fondator al bisericii respective, Chan a ales să renunţe la funcţie, de teama popularităţii, urmând să plece cu familia într-o ţară aflată în curs de dezvoltare.

Chan a vorbit apreciativ despre John Piper, popularul autor şi pastor creştin al celei mai cunoscute biserici din conferinţa generală baptistă. Megabiserica Betleem l-a avut ca pastor timp de 30 de ani. Foarte apreciat în comunitatea de 9.000 de membri, dar şi de publicul larg, Piper a anunţat şi el recent că se va retrage timp de opt luni pentru a lupta cu păcatul interior şi a nu da curs mândriei. Fără a mai interacţiona pe reţelele sociale, fără a mai scrie vreo carte, pastorul a menţionat că se va concentra asupra căsniciei, familiei şi sufletului său. „Am simţit profund că sufletul meu, căsnicia mea, familia şi slujirea pastorală ar trebui să fie reexaminate de Duhul Sfânt.”

Astronomii banuiau de mult ca piticele albe se cristalizeaza, dar doar de putin timp au intrat in posesia unor echipamente care sa le permita verificarea acestei ipoteze…

Nu e extraordinar? Si daca ne gandim bine si incercam sa ne imaginam infinitul lui Dumnezeu, cate asemenea pietre mai sunt! Dar cine sta sa le numere? Pierduti in universul nostru, inghesuiti in carapacea zilnica, intre familie, slujba, meschine placeri si necazuri de tot felul, uitam de marele nostru diamant, mai de pret decat toate pietrele pretioase, pentru care Insusi Dumnezeu a platit… uitam de propriul nostru suflet.

Hei, oameni buni, nu-i asa ca suna interesant “un diamant de patru mii de kilometri”? Dar v-ati gandit vreodata ca sufletul acesta pe care-l ducem cu noi, schimonosindu-l si ingropandu-l in noroiul inconjurator, aruncandu-l in fiecare zi inainea porcilor placerii vinovate, biciuindu-l cu regrete, sau cu vise mincinoase, sufletul acesta care nici macar pe bolta cerului nu se afla, ci in mine si in tine, in fiecare dintre noi, e nemasurat mai de valoare decat toate diamantele de patru mii de kilometri?

Domnul Isus a lasat aceste frumuseti, iar ochii nostri, chiar dotati cu telescoape, nu vad mai nimic (si cand vad cate ceva, se mira!)… Cand El a suferit cum numai Dumnezeu putea suferi, cu ganduri care la mintea omului nu s-au suit si cu gemete pe care urechea noastra numai cand va fi ca a Lui, le va percepe, pentru pietre a suferit?

Sunt atatea diamante in cer… Pentru diamante a lasat El cerul? Nu pentru mine? Nu pentru tine? Nu pentru acest suflet “amarat”? Acele diamante uriase nu-s decat pavajul Noului Ierusalim unde S-a dus sa ne pregateasca loc.
Fiindca sufletul e diamantul pe care El il doreste.

“Fiule, da-mi inima ta”. Acesta este diamantul nostru pe care El il cauta. Ce faci, omule, cu diamantul tau?

Era anul 1936, cand in Germania “perioada hitlerista” se impunea tot mai mult. intr-una din facultatile din Muenster a fost invitat un teolog, sa participe la o dezbatere cu studentii. Tema aleasa: “ Care este sensul vietii noastre? De ce traim?” Numai ca in loc sa faca o expunere teologica, domnul W. a inceput prin a-i provoca pe studenti sa raspunda acestei intrebari. Imediat s-a ridicat un tanar si a explicat:
“ Eu sunt aici pentru poporul meu. Eu sunt frunza, el este copacul. Frunza nu este nimic, copacul este tot. Eu traiesc pentru poporul meu!”
“ Interesanta filozofie, dar spune-ne, copacul , respectiv poporul, pentru ce este pe pamant, ce rost are?” l-a intrebat teologul: tacere! Asta nu o stia! Era un raspuns care impingea problema inapoi. Dupa putin timp s-a ridicat un altul: “Eu sunt in lume ca sa-mi fac datoria!”. Tocmai aici insa este problema: Care este datoria mea? Milioane de oameni au fost macelariti de cei care au crezut ca isi fac “datoria”. “Credeti ca datoria cuiva este sa omoare pe altii?…” Din nou in impas!
Acum tinerii au luat un aer ganditor. Apoi s-a ridicat cineva si a spus cu mandrie: “ Eu apartin unei vechi familii nobile. Pot sa trasez linia stramosilor mei pana in urma cu 16 generatii, nobili de spita cea mai pura”. Raspunsul a venit imediat: “Imi pare rau , tinere! Daca nu se stie pentru ce au trait aceste 16 generatii, iar tu nu ai un raspuns personal, nu vad de ce s-ar merita sa adaugi o a 17-a!”
Altii insa, debusolati de raspunsurile superficiale, au spus: “Viata nu are, de fapt, nici un sens!E o pura intamplare ca exist! In fond viata e cu totul absurda…”
Fiecare om care a trait in aceasta lume si-a pus cel putin o data problema existentei sale. Este interesant de observat ca noi oamenii suntem singurele fiitnte care cautam sensul vietii. Nu putem accepta ca totul ar fi doar un joc bizar. Ne nastem ca rezultat al hazardului? Traim doar pentru a muncii si a manca, iar in final asteptam moartea? In drama noastra cea de toate zilele, oare singurele bucurii existentiale sunt date de momentele de “trista si scurta bucurie” traite la cate o sarbatoare? Putin alcool, putina muzica, rupere de cotidian…” Betia clipei” nu rezolva nimic.
Se pare ca aceasta tulburatoare constienta a vietii o primim undeva, dupa copilarie. Ceea ce ne face sa ne cutremuram este momentul cand intelegem trecerea timpului. In copilarie totul se desfasoara in afara lui, deaceea credem ca toate celelalte trec, iar noi ramanem pe loc. Trec zilele, trec anotimpurile, trec anii… Ce trist adevar zdruncina existenta noastra, cand aflam ca toate raman pe loc; singurii care trecem suntem noi! Poate ca fara acest sentiment al limitarii, al finalitatii si al mortii, nu ne-am pune niciodata semne de intrebare asupra sensului vietii. Cand devenim insa constienti de toate acestea, cand incepem sa vedem suferinta si mizeria din jurul nostru, iar apoi ii pierdem pe cei dragi, devenim, de fapt, “purtatorii” marilor intrebari referitoare la viata. si totusi, daca viata are un sens adanc si minunat, iar tu, necunoscandu-l, te ruinezi zi de zi?…
(…)
Fie ca esti un artist care sta in fata sevaletului pentru a prinde cine stie ce moment de bucurie si frumusete sau, poate, esti un conducator puternic, fie ca lucrezi in atelierul tau simplu construind pentru altii, sau poate ca trudesti zi de zi cultivand pamantul… tanar sau batran, bogat sau sarac, nu poti sa nu te intrebi: “Ce este viata? Care este rostul ei? De ce traiesc?..”
Se pare insa ca, pentru a primi un raspuns, trebuie sa cautam in alta parte. Am batut la o usa gresita! Atunci cand suntem bolnavi mergem la doctor, cand ni s-au rupt incaltarile, cautam un cizmar priceput, cand ne este foame alergam la bucatar…
Cand vorbim despre viata, despre sensul ei, in zadar intrebam filozofi, biologi sau profesori. Singurul care poate sa raspunda intrebarilor noastre este “Autorul si Creatorul vietii”. Da, Dumnezeu este Cel care ne poate spune de ce am fost creati, cum am ajuns aici si ce se va intamla cu noi! Fara descoperirea Sa, viata ar ramane pentru totdeauna lipsita de sens. El este Cel care poate descifra sensul existentei noastre

Sotul meu, Jan, a suferit încă un accident vascular cerebral pe 23 mai 2003. Încă o dată, sângele s-a îngrosat, inima nu a mai putut pompa sângele suficient de repede si s-a format un cheag. De data aceasta i-a fost afectată măduva spinării, provocând tulburări de vedere si de echilibru. Pentru a se deplasa dintr-un loc în altul, trebuia să se sprijine de perete. Dar Jan nu s-a descurajat. În ciuda durerilor insuportabile, dorinta lui arzătoare de a merge pe jos îl ajuta să îndure zilnic două ore de fizioterapie intensivă. Si încă o dată puterea vindecătoare a lui Dumnezeu, cuplată cu hotărârea omului, a învins.

Toti urmărim în viată un anumit lucru. Care este scopul vietii tale? Vrei să câstigi multi bani? Urmăresti să fii promovat? Vrei o anumită masină? Îti doresti o excursie într-un loc exotic? Ai grijă! Împăratul Solomon spunea că toate dorintele egoiste sunt „desertăciune”.

Dar, chiar dacă scopul vietii tale este unul pe termen scurt, ca de pildă recăpătarea capacitătii de a te deplasa, consider că nu vei putea să te bucuri pe deplin, dacă nu vei împlini planul pe care Îl are Dumnezeu pentru viata ta.

„Fără Dumnezeu”, scrie Rick Warren în cartea The Purpose Driven Life, „viata nu are scop si, dacă nu are un scop, nu are sens. Fără sens, viata este lipsită de importantă si de sperantă.” Poate că te plângi asemenea lui Isaia: „Degeaba am muncit, în zadar si fără folos mi-am istovit puterea.” (Isaia 49,4). Sau, la fel ca Iov, spui: „Zilele mele zboară mai iuti decât suveica tesătorului, se duc si nu mai am nicio nădejde!” (Iov 7,6). Warren concluzionează: „Cea mai mare tragedie nu este moartea, ci viata fără un scop.”

Viata cu un scop este o viată sănătoasă. Doctorul Bernie Siegel a descoperit că pacientii bolnavi de cancer care doreau să trăiască 100 de ani aveau mai mari sanse de supravietuire decât cei care erau indiferenti!

Iată o provocare: Trăieste-ti viata nu numai cu scopul de a trăi mai mult si mai sănătos, ci si cu scopul de a împlini planul lui Dumnezeu pentru tine. 

Doamne, de ce m-ai creat? Care este scopul Tău pentru viata mea?

Kay Kuzma

Mă întorceam de acasă, din California – unde îmi petrecusem vacanta de iarnă – în New York, unde învătam. După ce am petrecut o noapte acasă la fratele meu Lewis, în Indiana, am pornit din nou la drum cu masina. Mai aveam o zi de mers, dar vremea se înrăutătise brusc.

În timp ce traversam statul Ohio, a început să ningă si să bată un vânt puternic. Celelalte masini părăseau soseaua pentru a găsi un loc sigur peste noapte, dar eu, fiind student, nu aveam bani pentru hotel. Pe bancheta din spate, aveam un sac de dormit foarte gros, pe care îl luasem ca să mă încălzesc în cazul în care rămâneam blocat pe sosea.

Uneori a trebuit să opresc si să ies din masină ca să-mi dau seama unde era marginea soselei. Nu se mai aflau în trafic decât câteva camioane mari, deoarece soferii acestora aveau o mai bună vizibilitate decât mine, într-o masină mică. Atunci mi-a venit o idee. Când trecea un camion, intram si eu repede în spatele lui, atât cât să-i pot zări luminile din spate.

Am condus toată noaptea cu ochii atintiti la cele două lumini rosii atât de valoroase. Apoi, în apropiere de New York, nu mai ningea atât de tare si am putut să îmi continuu singur drumul.

A trecut destul timp de atunci, dar am mai întâlnit si alte furtuni ale vietii, care m-au dezorientat. În acele momente, îmi aminteam cum am regăsit drumul prin viscol orientându-mă după luminile rosii ale camioanelor.

La fel se întâmplă si în viată. Isus si Cuvântul Său sunt ca niste lumini demne de încredere, chiar si în împrejurări neclare. Ele ne vor călăuzi prin orice fel de probleme: de sănătate, financiare, relationale, scolare, de carieră. Întrebarea este: vom avea încredere în El sau vom neglija să stăm alături de El si vom rătăci prin furtună?

În fiecare zi trebuie să ne reînnoim dorinta de a privi la Isus si de a-L urma cu credinciosie. Este prioritatea vietii tale aceea de a-L urma pe Hristos?

Leonard Brand

Trăim o singură viată. Ce facem cu ea? Încercăm doar să supravietuim sau ne dorim să influentăm în bine viata altora? Pentru mine, cimitirele vechi sunt fascinante. Îmi place să citesc inscriptiile funerare care rezumă în câteva cuvinte viata persoanei respective. Adesea am meditat la ceea ce înseamnă firul scurt al vietii. Într-o zi am găsit următoarea poezie scrisă de un poet anonim, care m-a făcut să îmi reevaluez viata:

TRĂIESTE-TI VIATA!

Am citit despre un om care s-a ridicat să vorbească la înmormântarea unei prietene.

El a început cu datele înscrise pe piatra funerară.

A observat că mai întâi era înscrisă data nasterii, apoi, cu lacrimi, a rostit data mortii,

Dar cel mai mult, spunea el, contează liniuta dintre anii aceia.

Pentru că acea linie însemna viata trăită pe acest pământ…

si numai cei ce au iubit-o stiu ce valoroasă este linia aceea.

Pentru că nu contează ce avem: masină… casă… bani,

Gândeste-te deci bine… ce ai vrea să schimbi în viata ta?

Căci niciodată nu stii cât timp mai ai de pus în rânduială.

Să ne oprim putin si să judecăm ce este adevărat

Să încercăm să întelegem ce simt altii.

Să nu fim iuti la mânie si să fim mai recunoscători,

Să-i iubim pe cei dragi ca niciodată mai înainte.

Să ne tratăm unii pe altii cu respect si să zâmbim mai des…

Amintindu-ne că această viată nu tine decât o clipă.

Deci, când va fi citit necrologul tău cu tot ce ai făcut,

Vei fi mândru de ceea ce se va spune cu privire la viata ta?

Cum îti trăiesti viata?

Kay Kuzma